Politic

Ică Florică Calotă: „Orice discuţie cu privire la o eventuală alianţă politică va putea fi făcută numai după alegeri”

calota floricaComitetul de unificare ALDE s-a întrunit luni, 11 ianuarie, în cadrul întâlnirii fiind discutate subiecte ce ţin, în principal, de organizarea partidului. Contactat teleofonic, deputatul ALDE Ică Florică Calotă ne-a precizat că n-au fost aduse în discuţie cele două scurtinuri din acest an, respectiv pentru locale şi generale, ci numai probleme de organizare a partidului, printre care demisia fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, din funcţia de secretar general al partidului, precum şi numirea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de vicepreşedinte ALDE.

„Este vorba despre o şedinţă a Comisiei de fuziune, în cadrul căreia s-a discutat despre numirea domnului Teodor Meleşcanu în funcţia de vicepreşedinte ALDE, urmând să aibă ca responsabilitate principală problemele de politică externă şi problemele de securitate naţională, domenii în care are o experienţă îndelungată. Totodată, s-a luat act şi de demisia domnului Daniel Chiţoiu din funcţia de secretar general al partidului”.

Despre organizarea localelor în tabăra ALDE, deputatul Ică Florică Calotă a precizat că partidul va intra pe cont propriu în alegeri, fiind exclusă, deocamdată, vreo alianţa politică. Totodată, a mai precizat liderul ALDE, orice discuţie referitoare la o eventuală alianţă politică va fi făcută numai după scrutinul pentru locale.

„ALDE merge pe cont propriu în scrutinul pentru locale, iar orice discuţie cu privire la o eventuală alianţă politică va putea fi făcută numai după alegeri. În ce priveşte pregătirea localelor, o să avem, fără îndoială, candidaţi pentru toate primăriile din judeţ, cât şi pentru Consiliul Judeţean”, a precizat copreşedintele ALDE Teleorman. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Cata inconstienta in declaratiile domnului Ica Calota!!!
    De unde atatea candidati la alegerile locale????
    Numarul membrilor ALDE in jud. Teleorman nu depaseste numarul un
    ei echipe de fotbal care intra pe teren!!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.