Partidul Liberal Reformator nu a existat pe scena politică, iar Partidul Conservator nu a intrat niciodată singur în alegeri. Şi nici la localele de anul viitor nu o va face, deşi aşa anunţase, în condiţiile în care conducerile Partidului Liberal Reformator şi Partidului Conservator au avut, marţi, 16 iunie, o şedinţă comună, la care au luat parte opt membri ai PLR şi opt membri ai PC, pentru a pune la punct ultimele detalii referitoare la fuziunea celor două formaţiuni, la statutul noului partid şi la programul politic al acestuia.
Fiind vorba de o fuziune, şi nu de o alianţă politică, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin îşi propun să devină a treia forţă în Parlament, în vederea localelor şi parlamentarelor din 2016. Cei doi vor rămâne co-preşedinţi şi, de asemenea, vor fi păstrate structurile de conducere centrale, până în 2017.
„Fuziunea PLR-PC a intrat în linie dreaptă! Marţi a avut loc o şedinţă comună a conducerii Partidului Liberal Reformator şi a Partidului Conservator, pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la fuziunea celor două partide. O comisie mixtă, formată din opt membri ai PLR şi opt membri ai PC, a discutat anumite aspecte referitoare la protocolul de fuziune, statutul noului partid şi programul politic al acestuia. Precizăm că va fi o fuziune între cele două partide politice şi nu o alianţă. Conducerea noului partid va fi asigurată de către doi co-preşedinţi”, se arată într-un comunicat de presă al PLR.
Deputatul Ică Florică Calotă, de altfel reprezentantul PLR în Teleorman, a declarat că, atât PC, cât şi formaţiunea din care face parte au programat câte un Congres pentru vineri, 19 iunie, în care va fi votată fuziunea, urmând ca unificarea să fie oficializată ulterior.
Totodată, potrivit deputatului PLR, formaţiunii politice rezultate în urma fuziunii i se vor alătura atât europarlamentari, un exemplu concret fiind eurodeputatul Norica Nicolai, cât şi parlamentari din rândul altor partide, discuţii în acest sens fiind purtate deja.
„Membrii comisiei mixte PLR-PC au susţinut că obiectivul este de a consolida o a treia forţă politică a ţării, o forţă etică de centru, a clasei de mijloc, a acelora care lucrează în serviciul public, a întreprinzătorilor din toate sectoarele economiei, a practicienilor profesiilor liberale, a românilor pentru care libertatea individuală este pusă cu adevărat în valoare prin asumarea activă a responsabilităţii pentru propriul destin, pentru soarta comunităţii şi prosperitatea naţiunii”, se mai arată în comunicatul PLR.
Din fuziunea PLR-PC va rezulta, se pare, ALDE, adică Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România. În prezent, PC şi PLR formează grupuri parlamentare comune la Senat şi la Camera Deputaţilor. (Violeta Mocanu)