La fiecare patru ani, oamenilor politici le vine rândul să-şi măsoare forţele în bătăliile electorale, fie că e vorba de alegeri locale ori generale, astfel că aceştia scot artileria grea din dotare şi încep lupta pentru supremaţie. În ce priveşte alegerile locale, dincolo de mandatele de primar pentru care, aşa cum s-a împământenit deja, se duc negocieri dure, cea mai râvnită funcţie este, de departe, şefia Consiliului Judeţean.
Pentru prima funcţie politică din judeţ se discută deja în mai toate partidele, astfel că atât în tabăra liberală, cât şi în cea social-democrată sunt vehiculate nume în jurul cărora se va încerca formarea de majorităţi.
Şi, deşi partid nou pe scena politică, organizaţia din Teleorman a ALDE nu face notă discordantă, astfel că stabilirea candidaturilor pentru locale este prioritară pentru liderii formaţiunii, iar variantele pentru mandate de consilieri locali, primari şi consilieri judeţeni sunt discutate în interiorul oganizaţiei judeţene. Astfel, dacă în ce priveşte candidaţii pentru primăriile din judeţ, co-preşedintele ALDE Teleorman a precizat că sunt purtate negocieri cu mai mulţi primari în funcţie, atât din tabăra liberală, cât şi din rândul migratorilor, pentru Consiliul Judeţean lista de candidaturi va fi deschisă, se pare, chiar de liderul formaţiunii.
”Voi candida pentru un mandat de consilier judeţean din partea partidului pe care îl conduc. Consider că este prematur să discut acum despre funcţia de preşedinte, având în vedere că aceasta va fi stabilită ulterior, dintre consilieri, dar pot să spun că, în calitatea mea de lider ALDE, e normal să deschid lista de candidaturi pentru Consiliul Judeţean. Despre formarea unei majorităţi vom discuta ulterior, după ce vom avea rezultatul alegerilor. Nu poţi să încerci să constitui majorităţi când nu ştii câte mandate ai câştigat”, a declarat liderul ALDE Teleorman referitor la o viitoare candidatură a sa pentru Consiliul Judeţean. (Violeta Mocanu)