După o serie de rezultate mai puţin reuşite, în care evoluţiile echipei alexăndrene au fost totuşi remarcate, la ultimul joc din acest an, pe teren propriu, Handbal Teleorman a reuşit să se impună şi confirmă pretenţiile afişate în acest sezon. În faţa a peste 100 de spectatori prezenţi la Sala sporturilor, deşi meciul s-a disputat joi după-amiază, disputa Handbal Teleorman Alexandria – CSM Focşani a fost una din cele mai echilibrate din acest sezon şi cu o doză de suspans foarte mare. Pe rând, cele două echipe s-au aflat la conducere pe tabelă, până în minutul 20, iar duelul tactic al antrenorilor a produs una din cele mai spectaculoase întâlniri. Finalul primei reprize avea să fie câştigat de gazde, care s-au desprins la 3 goluri, însă fragilitatea avantajului avea să se vadă în partea secundă. S-a ajuns la scorul 15-12, în min. 38, după care urmează o perioadă de peste 6 minute în care nici una din echipe nu reuşeşte să marcheze, astfel că echipa care a depăşit acele momente psihologice, echipa din Alexandria, avea să ia o opţiune decisivă pentru câştigarea jocului. Încurajaţi de galerie, alexăndrenii s-au desprins la 5 goluri şi, în ciuda eforturilor echipei moldovene – altfel o echipă foarte arţăgoasă, cu mai mulţi oameni în staff, care au pus permanent presiune pe arbitri şi observator – echipa din Alexandria a câştigat fără pre mari emoţii. În final, echipa pregătită de Georgian Nedelcu (antrenorul-jucător al gazdelor a intrat în teren în repriza secundă, şi chiar a fost eliminat 2 minute) a obţinut o victorie meritată, dar cel mai mult a mulţumit atitudinea jucătorilor gazdă. “Am reuşit să câştigăm un joc destul de dificil, în faţa unei echipe foarte ambiţioase, însă băieţii au dat dovadă de caracter, de motivaţie şi cred că atitudinea a făcut diferenţa. Din punct de vedere tactic, consider că diferenţa s-a făcut în apărare, dar per total determinarea a fost cea care ne-a adus victoria!”, a spus antrenorul Georgia Nedelcu.
– Handbal Teleorman Alexandria – CSM Focşani 20-15 (12-9); pentru gazde au jucat: D. Rotaru, I. Raportaru, G. Nedelcu, P. Lăpuşneanu (2), R. Niţu, V. Sahân (8), B. Tudorancea (2), A. Voicu (2), R. Curcă, A. Andrianu (1), . Şerban (2), A. Iosif, A. Mihăieş (3); antrenor Georgian Nedelcu.