Sport

HC Teleorman Alexandria a reluat pregătirile

În data de 9 aprilie a.c. campionatul Diviziei A s-a întrerupt, odată cu disputarea jocurilor etapei a 26-a. Conform programului competiţional, următoarea etapă din campionat va avea loc în rundă intermediară, miercuri, 6 mai a.c., iar Handbal Teleorman Alexandria (locul 7, 34 puncte) va juca în deplasare, pe terenul echipei Alpinism Turism Vicov Bucovina (locul 13 în clasament). Pentru a pregăti ultimele patru etape de campionat – în care vor avea de disputat doar trei jocuri (în runda cu numărul 29 vor sta) – alexăndrenii de la HC Teleorman s-au reunit pentru antrenamente în data de 27 aprilie. “Este o atmosferă bună, chiar dacă aceste pauze competiţionale nu sunt tocmai benefice pregătirii. Sperăm să fim cât mai pregătiţi pentru ultimele jocuri ale sezonului”, a spus antrenorul alexăndrenilor, Sabin Dacău. În ultimele patru etape ale sezonului, HC Teleorman Alexandria va juca acasă pe 9 mai (cu LPS Piatra Neamţ) şi pe 30 mai (cu CSU 2 Suceava).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.