Sport

Handbal masculin. Atletico Alexandria stă din nou în această săptămână

În ediţia de campionat 2016-2017 a Diviziei A de handbal masculin participă 24 de echipe, împărţite în două serii. În seria A, din cauza calendarului competiţional care iniţial fusese stabilit cu 13 echipe, stau câte două echipe pe etapă, având loc câte cinci meciuri săptămânal. Atletico Alexandria, echipă care a început modest acest sezon, în care n-a adunat nici un punct în trei jocuri, a stat până acum în etapa a 2-a şi urmează să ia pauză forţată în această săptămână. Abia din prima săptămână a lunii noiembrie vor intra sportivii alexăndreni într-un program competiţional normal, pentru că, până pe 5 noiembrie, sportivii pregătiţi de antrenorul Liviu Candidatu vor juca o singură partidă oficială (pe 22 octombrie, în deplasare la Bacău).

Să punctăm faptul că, după patru etape disputate în acest sezon, Atletico Alexandria n-a obţinut nici un punct, în cele trei întâlniri pe care le-a avut până acum.

Programul complet al jocurilor etapei a 5-a în Seria A, Divizia A de handbal masculin din această săptămână:

– Atletico Alexandria, Politehnica Iaşi – stau;

– Dobrogea Sud Constanţa II – Ştiinţa Municipal Bacău;

– CSU Danubius Galaţi – CSM Botoşani;

– CSM Ploieşti – CSM Bucureşti II;

– LPS Piatra Neamţ – CSU Târgovişte;

– HC Farul Constanţa – HC Buzău 2012.

B.Pană

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.