Zilele trecute s-au disputat jocurile fazei a doua semifinală din cadrul campionatului naţional de handbal pentru juniori III, desfăşurată în patru turnee pe terenuri neutre. Unul din acestea s-a jucat la Piteşti şi a avut la start pe CSS Alexandria, antrenor Liviu Candidatu, care a abordat turneul cu încredere. Totuşi, tinerii handbalişti alexăndreni n-au reuşit să-şi depăşească performanţa de anul acesta, respectiv să se califice la turneul final, deoarece n-au câştigat decât un joc şi s-au clasat pe locul 3. Deşi nu va fi între cele opt echipe calificate la turneul final (în faza finală s-au calificat primele două clasate în fiecare din turneele semifinale 2), CSS Alexandria are meritul de a fi între echipele prezente în faza a doua semifinală, singura echipă calificată din grupa în care a jucat în prima fază a campionatului.
Rezultatele obţinute de echipa CSS Alexandria, pregătită de antrenorul Liviu Candidatu, la turneul semifinal II, desfăşurat la Piteşti, au fost următoarele:
– CSS Alexandria – CSS Sighişoara 22-37 (8-18);
– CSM Sfântu Gheorghe – CSS Alexandria 27-22 (14-9);
– CSS Alexandria – AHC Potaissa Turda 30-24 (13-10)
Clasament Grupa C
- CSS Sighişoara 6p.
- CSM Sfântu Gheorghe 4p.
- CSS Alexandria 2p.
- AHC Potaissa Turda 0p.
Echipele calificate la faza finală a Campionatului naţional de handbal juniori III sunt: LPS Suceava, Academia Minaur Baia Mare, CSS Sighişoara, CSM Sfântu Gheorghe, Olimpic Târgu Mureş, LPS Cluj, LPS Vaslui I, CSM Bucureşti.
B.Pană