Social

Guvernul vrea să reclasifice localităţile. Municipiul Alexandria şi oraşul Zimnicea, vizate de modificări

Un proiect iniţiat recent de Executiv propune reclasificarea oraşelor în şapte categorii şi a comunelor în două, în funcţie de câţiva parametri ce iau în calcul noile realităţi sociale. În proiectul promovat de Ministerului Dezvoltării sunt specificate categoriile în care urmează să se înscrie localităţile şi prevede ca actualizarea clasificării să fie făcută ulterior fiecare trei ani.

Iniţiativa Guvernului prevede o măsură cu un impact social crescut, administrativ şi politic, în contextul în care localităţile cu scăderi accentuate de populaţie să fie unificate cu altele din cadrul ariilor funcţionale, la iniţiativa autorităţilor locale.

Potrivit proiectului de lege, municipiul Alexandria ar urma să intre în categoria municipiilor poli judeţeni principali cu potenţial transnaţional, alături de Alba Iulia, Bistriţa, Reşiţa, Tîrgovişte, Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Deva, Călăraşi, Slobozia, Giurgiu, Slatina, Zalău, Tulcea,Vaslui şi Focşani. Pentru a se înscrie în această categorie, municipiul reşedinţă de judeţ trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre care: peste 40 de mii de locuitori şi 200 de mii în aria funcţională, sedii ale administraţiilor judeţene, minim 1 filială de universitate sau unitate postliceală, spital de categoria III şi IV/V şi instituţii culturale de reputaţie judeţeană.

De asemenea, proiectul de lege introduce şi noţiunea de oraş cu caracteristici rurale, categorie care cuprinde toate acele oraşe care au peste 30% din populaţie ocupată în agricultură, mai puţin de 50% din totalul străzilor modernizate, scăderea numărului de locuitori în ultimii 20 de ani şi peste 40% din populaţie cu domiciliu în sate aparţinătoare şi localităţi componente, altele decât localitatea reşedinţă de unitate administrativ teritorială. În ceea ce priveşte judeţul Teleorman, pe lista localităţilor urbane cu caracteristici rurale identificate de Guvern intră şi oraşul Zimnicea.

În ceea ce priveşte localităţile rurale, acestea vor fi împărţite în comunele poli rurali, categorie în care ar urma să se încadreze localităţile teleormănene Drăgăneşti – Vlaşca, Poeni, Olteni, Dobroteşti şi Piatra şi alte comune. Totodată, proiectul de lege mai prevede că satele componente ale comunelor şi cele care aparţin municipiilor şi oraşelor sunt parte a reţelei de localităţi rurale. (Violeta Mocanu)

4 Comments

  1. baietii lui traforica

    ba io zic ca o alianta psd -pnl salveaza rosiorii si pe rosioreni sa nu inceapa sa mearga la Lixandrie pt. doctor si pt. orice hartie necesara .Aceste rebuturi intelectuale abonate la bani publici vor fi niste buni coabitoci. avem egzamplu la spital unde un coabitoc ALEXE pnl si o coabitoaca VEMEKA psd se pupa reciproc pe bumbareata .

  2. …Singura sansa pentru Rosiori de Vede este aducerea domnului Cristian Mihai DIDE in fruntea obstei!!!!Super inteligent, sexy, el mereu va rezolva problemele!!!!!TRAIASCA DIDE!!!!

  3. Si cu comunele sa procedeze la fel. Prea multi bani se risipesc ,prea multi functionari nu-si justifica leafa,prea multi primari la niste sate imbatranite si cu o populatie din ce in ce mai …rara!

    • calugarul Vasile

      Corect ! Fara o comasare a comunelor, concomitent cu reducerea drastica a numarului de functionari ,se vor risipi in continuare sume enorme care ar putea fi folosite eficient pentru dezvoltare si modernizare. Se vor putea astfel selecta , prin concurs, cei mai pregatiti si corecti functionari iar risipa de bani si coruptia se va reduce substantial !

Lasă un răspuns la calugarul Vasile Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.