Guvernul a adoptat proiectul de lege privind venitul minim de incluziune, act normativ care integrează ajutoarele sociale acordate familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate. Noul program al venitului minim de incluziune va fi aplicat începând cu 1 aprilie 2018.
Potrivit proiectului de lege, venitul minim garantat, alocațiile pentru susținerea familiilor sărace și ajutoarele pentru încălzire, cele trei tipuri de programe de asistenţă socială care se aplică acum, vor fi unificate în venitul minim de incluziune. Noul mecanism instituie noţiunea de venit net lunar ajustat, care reprezintă suma ce revine fiecărui membru al familiei din venitul lunar total al acesteia, care presupune ponderarea cu un anumit indice, atunci când se calculează plafonul maxim al ajutorului. El este 1 pentru persoane singure sau pentru capul familiei şi 0,5 pentru orice alt membru al familiei.
Primul tip de sprijin, denumit ajutor de incluziune, presupune un sprijin financiar variabil, în funcție de venitul familiei. Acesta se va acorda persoanelor sau familiilor care au un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei. În acest caz se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă, în fiecare lună.
Al doilea tip de ajutor se referă la sprijinul acordat familiilor cu copii. Pentru familiile cu venit net lunar ajustat de până la 260 de lei, pentru fiecare copil se va acorda câte 107 lei (maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiei biparentale, și câte 120 de lei (maximum 480 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru a încuraja participarea școlară, în cazul copiilor de vârstă școlară, acordarea acestui tip de sprijin va fi condiționată de frecventarea cursurilor. În caz contrar, ajutorul se va reduce proporţional cu numărul de absenţe.
Al treilea tip de ajutor care face parte din venitul minim de incluziune este suplimentul pentru locuire – ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Acesta se va acorda diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilizat: energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri. Vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună. În medie, cei care se încălzesc cu lemne vor primi câte 64 de lei pe lună, în perioada rece, cei care se încălzesc cu gaze 182 de lei pe lună, cei care folosesc energia electrică 156 de lei, iar cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice 178 de lei. Sumele sunt unele medii, fiecare beneficiar urmând să fie ajutat în funcţie de venit şi de preţul energiei din zona sa.
Pentru acordarea venitului minim de incluziune, cererile, declarațiile, documentele se vor depune la primăria pe a cărei rază teritorială își au domiciliul titularii acestui drept. Analiza, verificarea, calcularea drepturilor se fac la nivelul Agenției Județene de Protecție și Inspecție Socială, iar monitorizarea procesului de stabilire și plată a dreptului, a cazurilor de suspiciuni, control, la nivelul Agenției naționale de plăți și inspecție socială. (C.P.)