Social

Guvernul premiază elevii care au luat 10 la Evaluarea Naţională sau Bacalaureat – În Teleorman, doar trei absolvenţi de gimnaziu pe lista premianţilor

Monica DUMITRESCU

Guvernul României a adoptat în şedinţa de miercuri, 9 iulie, Hotărârea de Guvern prin care se acordă premii în bani tuturor absolvenţilor de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a, care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională 2014, respectiv la Bacalaureat 2014.

Cei 225 de absolvenţi de clasa a VIII-a, care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, vor primi din partea Guvernului 2.000 de lei, fiecare, iar cei 104 candidaţi cu media 10 la Bacalaureat vor primi câte 3.000 de lei, fiecare.

Este al doilea an când Guvernul României onorează performanţa elevilor români la examenele naţionale. Spre deosebire, însă, de anul 2013, când au fost premiaţi doar absolvenţii care au obţinut media 10 la Bacalaureat, în acest an, sunt incluşi şi absolvenţii care au reuşit să încheie Evaluarea Naţională cu media 10.

Din Teleorman performanţa obţinerii mediei generale 10 a fost atinsă de doar trei absolvenţi de gimanziu care au susţinut Evaluarea Naţională în acest an. Aceştia sunt: Bratu Adriana Gabriela de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Poeni, Floroiu Iustin de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Videle şi Iaurum Andreea Dana de la Şcoala Gimnazială “Al. Depărăţeanu” din Roşiorii de Vede. La Bacalaureat în acest an niciun candidat din Teleorman nu a reuşit să obţină media 10.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.