În general, fiecare nou guvern care se instalează la Palatul Victoria începe mandatul prin schimbarea prefecţilor, deşi aceştia sunt, cel puţin la nivel declarativ, apolitici şi au statut de înalţi funcţionari publici. În ce priveşte fostul Guvern Ponta, prefecţii au fost schimbaţi de două ori. Astfel, primul val de schimbări a avut loc în luna mai a anului 2012, când au fost înlocuiţi funcţionarii superiori numiţi de Emil Boc, în timp ce al doilea val de înlocuiri a fost făcut în primăvara lui 2014, după destrămarea USL, când PNL a ieşit de la guvernare.
În judeţul Teleorman, odată cu instalarea în fruntea Executivului, Victor Ponta a înlocuit înalţii funcţionari publici de la conducerea Prefecturii Teleorman, moşteniţi de la guvernul PDL, cu Liviu Dumitraşcu, în funcţia de prefect, şi Carmen Daniela Dan, în cea de subprefect. După destrămarea USL, Liviu Dumitraşcu şi-a făcut bagajele şi a plecat de la Prefectură, Carmen Daniela Dan şi Alexandru Ceciu instalându-se în funcţia de prefect, respectiv în cea de subprefect.
După plecarea guvernului PSD de la Palatul Victoria, mare parte a prefecţilor, reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, de altfel, au simţit că li se cam clatină scaunele. Şi, deşi sentimentul de nesiguranţă s-a mai domolit odată cu instalarea unui premier tehnocrat în fruntea Executivului, se pare că prefecţilor li s-a pregătit o surpriză. Astfel, premierul Dacian Cioloş a cerut o evaluare a activităţii prefecţilor, aceasta urmând să fie finalizată la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit purtătorulului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
„Deocamdată Guvernul nu a luat nici o decizie legată de prefecţi, dar asta nu înseamnă că va lua. Premierul a cerut o analiză a activităţii lor. Abia apoi se va lua o decizie”, a precizat Dan Suciu referitor la subiect.
Deocamdată, de la venirea la guvernare, premierul Dacian Cioloş a schimbat numai doi prefecţi, la Iaşi şi Timiş. Totodată, mai mulţi parlamentari PNL i-au cerut deja lui premierului Cioloş să „depolitizeze” prefecturile.
Pe de altă parte, preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a atras atenţia premierului Dacian Cioloş, încă de la venirea sa la Palatul Victoria, că dacă va schimba prefecţii, administraţia ar putea să funcţioneze cu mari sincope. Totodată, el a arătat că nu i se pare normal ca noul Guvern să procedeze la o „epurare” politică în administraţie, în structurile deconcentrate ale acesteia şi la nivelul prefecţilor. (Violeta Mocanu)