Monica Dumitrescu
Rezultatele foarte slabe oţinute anul acesta la bacalaureat, în special de absolvenţii Grupurilor Şcolare şi ai Colegiilor Tehnice, determină conducerea Ministerului Educaţiei să se gândească la introducerea unui alt tip de bacalaureat pentru această categorie de absolvenţi. Astfel, începând cu anul viitor, absolvenţii care nu doresc să urmeze cursuri universitare ar putea opta pentru susţinerea unui bacalaureat profesional care, pe lângă probele de competenţe, va consta într-un proiect şi o probă practică, precum şi un examen scris la educaţie antreprenorială.
Pe lângă introducerea acestui tip de bacalaureat, vor fi luate şi alte măsuri care să ducă la o mai bună pregătire a liceenilor. Astfel, se intenţionează intensificarea inspecţiilor şcolare, în special la materiile de Bacalaureat, monitorizarea mai atentă a evaluărilor şcolare, dar şi evaluarea mai atentă a profesorilor, precum şi aducerea părinţilor mai aproape de şcoală. De asemenea, se intenţionează organizarea de simulări ale examenului de Bacalaureat în unităţile de învăţământ liceal şi monitorizarea şi analizarea acestora, monitorizarea frecvenţei elevilor la clasă, sporirea ofertei de cursuri pentru calificări cerute de piaţa muncii în şcolile postliceale etc.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei consideră că introducerea meditaţiilor gratuite pentru candidaţi înaintea sesiunii a doua a bacalaureatului din acest an a avut un efect pozitiv, procentul de promovabilitate în toamnă fiind mai mare comparativ cu a doua sesiune de anul trecut. Potrivit rezultatelor prezentate de Ministerul Educaţiei anul acesta la sesiunea din toamnă 16.881 de elevi au reuşit să promoveze examenul cu o medie limită. 3.284 de elevi au luat note cuprinse între 7 şi 7,99. În total, procentul de promovare la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2012 la nivel naţional a fost de 24,27%.
În Teleorman la sesiunea de toamnă a bacalaureatului, s-a înregistrat un procent de promovabilitate de doar 23,3%. Din cei 2.184 de candidaţi înscrişi s-au prezentat 1.923. Doar 448 dintre aceştia au reuşit să obţină minim nota 5 la toate probele, dar şi media generală minim 6, condiţie obligatorie pentru promovarea examenului. Cei mai mulţi (380 de candidaţi) au promovat la limită, cu medii cuprinse între 6-6.99.
63 de candidaţi teleormăneni au reuşit să obţină în acestă sesiune medii între 7-7.99 şi doar 5 candidaţi au avut medii mai mari ca 8. Niciun candidat nu a obţinut media generală mai mare de 8.40 în acestă sesiune.
Cele mai bune rezultate în sesiunea a doua a Bacalaureatului au fost înregistrate la Colegiul Naţional “Anastasescu” din Roşiorii de Vede şi Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria, unde aproximativ 75% dintre candidaţi au promovat. Pe ultimul loc s-a aflat din nou Grupul Şcolar Auto din Roşiorii de Vede, unde, nici de data aceasta, nu a reuşit niciun candidat să promoveze. Rezultate foarte proaste au fost înregistrate şi la Grupul Şcolar Agricol din Roşiorii de Vede, precum şi la majoritatea grupurilor şcolare din celelalte localităţi teleormănene.
O uşoară creştere a procentului de promovabilitate ar putea fi înregistrată după soluţionarea contestaţiilor. În Teleorman au fost depuse 428 de contestaţii, cele mai multe la matematică şi limba română. Lucrările vor fi reevaluate la centrul regional de la Piteşti, iar rezultatele vor fi afişate vineri, 7 septembrie.