Economie

Gratia și Blejești, între primele UAT-uri care au obținut aprobare pentru proiecte de introducere a gazelor naturale prin Programul “Anghel Saligny”

Primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.

În județul Teleorman, două primării au obținut finanțarea. Este vorba de Primăria Blejești, care va primi 31.241.591,13 lei pentru obiectivul de investiții “Înființare rețea de distribuție gaze naturale în satele Blejești, Baciu și Sericu, comuna Blejești, județul Teleorman” și de Primăria Gratia, cu 34.922.209,96 lei pentru “Înființare sistem distribuție gaze naturale în comuna Gratia, județul Teleorman”.

Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

“Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetățenii care nu sunt racordați la rețeaua de gaze naturale și, prin acest program, vom branșa aproximativ 196.000 de familii la rețeaua de gaze”, a precizat ministrul dezvoltării.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.