Social

Furnizarea căldurii în sistem centralizat în Alexandria, la mâna Guvernului

caloriferCarmen Dumitrescu

Instalarea sezonului rece a readus în atenţia opiniei publice problema sistemului centralizat de încălzire al municipiului Alexandria, compromis de intrarea în insolvenţă a SC Terma Serv SRL. Dar lucrurile nu puteau rămâne aşa, în contextul în care aproximativ 750 de familii aflate în palierul de asistenţă şi protecţie socială, deci beneficiare ale ajutoarelor de încălzire ar fi rămas într-o situaţie cel puţin dificilă în această iarnă. Astfel, Consiliul local a luat decizia de a înfiinţa un nou operator, în speţă, SC Termic Calor Serv SRL, operator care va avea grijă ca în acest sezon rece, oamenii încă branşaţi la sistemul centralizat de încălzire să beneficieze de agent termic, în condiţii normale. Ca urmare a unei licitaţii publice, contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică centralizat a fost semnat pe data de 20 noiembrie. După cum ştim, operatorul de distribuţie a gazelor naturale în Alexandria este Wirom Gas SA care refuză în acest moment să semneze contractul de furnizare gaze pentru producerea de energie termică în sistem centralizat cu SC Termic Calor Serv şi, deşi s-a înscris la masa credală a SC Terma Serv SRL cu o creanţă de 400.000 de lei, această companie de furnizare a gazelor naturale solicită din partea municipiului fie preluarea creanţei sale din dosarul de insolvenţă al SC Terma Serv SRL, fie avalizarea unui bilet de ordin din partea municipalităţii.

În această situaţie, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a stabilit ca Unitatea Administrativ-Teritorială Alexandria să iniţieze demersurile necesare pentru a solicita sprijin de la Guvernul României în vederea alocării unei sume pentru contracararea pericolului iminent care se poate produce pe termen scurt, atât ca urmare a imposibilităţii asigurării agentului termic ce se furnizează către populaţie în sistem centralizat, inclusiv prin posibilele deteriorări şi avarieri ale instalaţiei, cât şi la o situaţie de urgenţă determinată de riscul de îmbolnăvire şi chiar deces al populaţiei din cauza frigului din locuinţe. Pentru a evita riscurile majore determinate de această situaţie, municipiul Alexandria a încheiat, în cadrul şedinţei Consiliului Local Alexandria din data de 9 decembrie, o convenţie în baza căreia municipiul se obligă, în cazul aprobării de către Guvern a alocării sumei de 825.000 de lei din fondul de rezervă bugetară, să plătească banii respectivi pentru asigurarea agentului termic la nivelul Alexandriei către SC Wirom Gas, reprezentând contravaloarea gazelor naturale.

La rândul său, Wirom Gas se obligă, în cazul aprobării de către Guvern a alocării respectivei sume, să furnizeze gaze naturale la preţul reglemnetat de SC Termic Calor Serv în scopul producerii şi distribuţiei de energie termică în sistem centralizat în valoare de 825.000 lei pentru o calitate estimativă de  5.500 MWh. În cazul în care după alocarea respectivei sume de către Guvern şi plata acesteia către Wirom Gas se constată că la sfârşitul perioadei de furnizare a agentului termic în sistem centralizat nu a fost livrată toată cantitatea de gaze naturale contractată şi achitată, contravaloarea cantităţii rămase nefurnizate va fi restituită Alexandriei şi va fi calculată în conformitate cu preţul reglementat din contractul încheiat cu Termic Calor Serv.

Însă, în aceste condiţii, avem certitudinea că, momentan, alexăndrenii rămaşi branşaţi la sistemul centralizat de încălzire vor întâmpina mari dificultăţi în privinţa încălzirii locuinţelor, substituirea lui cu dispozitive de încălzire pe bază de energie electrică fiind şi extrem de costisitoare, şi foarte problematică, prin prisma riscurilor presupuse.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.