La o săptămână distanţă după ce anunţase componenţa seriilor Diviziei A, programul competiţional şi ordinea jocurilor, Federaţia Română de Handbal s-a gândit să schimbe calendarul întrecerii. Mai exact, este vorba de seria A (din care face parte şi Handbal Teleorman Alexandria), în care a fost cooptată încă o echipă în competiţie, ceea ce măreşte numărul de participante la 15. Acest lucru implică nu doar jocuri mai multe în campionat (14 faţă de 13, cum era iniţial), dar şi costuri suplimentare pentru alexăndreni, deoarece ultima înscrisă în campionat este CSU Suceava II, adică încă o deplasare foarte lungă şi costisitoare. “Vă daţi seama că acum sunt mai multe jocuri, deplasări mai multe, implicit costuri mai mari în competiţie. Problema majoră este aceea că sunt mai multe deplasări în zona de nord a Moldovei, care înseamnă cheltuieli cu transport, cazare, masă”, a spus un oficial al clubului din Alexandria, care s-a arătat îngrijorat de faptul că Moldova cuprinde 9 echipe în serie, din care şase sunt în nordul provinciei (câte una în Iaşi şi Bacău, câte două în Neamţ şi Suceava).
În privinţa campionatului Diviziei A, seria A de handbal masculin, competiţia va debuta sâmbătă, 13 septembrie a.c., însă în prima etapă alexăndrenii vor sta; în etapa a doua, stabilită pentru 20 septembrie, Handbal Teleorman Alexandria va juca pe teren propriu (ora de start 10.45, în Sala Polivalentă) contra echipei HC Argeş Piteşti. Iată programul complet al primei etape de campionat în Divizia A, seria A de handbal (sâmbătă, 13.09):
– HC Argeş Piteşti – CSU Suceava II
– CSM Ploieşti – Ştiinţa Mun Bacău II
– Cimentul Bicaz – LPS Piatra Neamţ
– HC Buzău – Vicov Bucovina
– HCM Câmpina – CSU Târgovişte
– Politehnica Iaşi – CSU Galaţi
– CSM Bucureşti II – CSM Focşani
– Handbal Teleorman Alexandria – stă.
B. Pană