Sport

Fotbalul, în moarte clinică la Videle

O informare recentă a AJF Teleorman ne-a atras atenția asupra unei situații de-a dreptul kafkiene, care se petrece la Videle, un leagăn al fotbalului teleormănean, dacă este să facem apel și la perspectiva istorică a acestui fenomen social.

Concret, în orașul ”aurului negru” din județul Teleorman, există (încă) o echipă destul de bună pentru nivelul Ligii a IV-a. Conform unei decizii luate de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Teleorman, CS Unirea Petrolul Videle a fost amendată cu suma de 400 de lei, dintr-un motiv pueril: neplata baremului de arbitraj și observare, în ziua și la locul desfășurării partide. Este vorba de jocul din prima etapă a returului, când videlenii au remizat pe teren propriu, 5-5 cu Unirea Țigănești.

Sancțiunea pecuniară vine, la pachet, cu una sportivă, echipa de fotbal din Videle nefiind programată până la achitarea baremurilor către oficiali. Sigur că între timp Unirea Petrolul a stat, așa că bănuim că nu este o problemă ca banii să fi fost trimiși la AJF Teleorman, iar în etapa a treia din retur echipa să poată juca.

Însă situația în sine este una penibilă. Autoritățile locale invocă tot felul de prevederi pentru a nu oferi suportul și susținerea necesară continuării echipei de fotbal. S-a ajuns astfel, la situația inedită și disperată ca un grup de iubitori ai fotbalului, coagulați în jurul echipe, să o mențină artificial în viață, punând bani din buzunar sau, ca pe timpuri, umblând cu căciula pe marginea terenului să strângă ceva parale pentru arbitri.

Lesne de înțeles că veniturile colectate cu o astfel de manieră rudimentară, sunt fluctuante și aproape niciodată suficiente. Tragem încă odată un semnal de alarmă, deoarece astfel de situații pot deveni periculoase, dacă nu deja au și devenit.

În Liga a V-a, de exemplu, nu mai departe decât la etapa de duminică, am asistat la două cazuri asemănătoare. Cei de la ACS izvoarele nu au putut achita baremul de arbitraj și observare, în timp ce Valea Dunării Pietroșani nu s-a dus la Conțești cu echipa de seniori, în ambele cazuri sprijinul autorităților locale fiind retras.

Este foarte clar că avem nevoie de interpretări clare ale legilor în vigoare, dar și de conștientizarea primăriilor și consiliilor locale asupra importanței fenomenului sportiv pe plan local. Altfel, în multe orașe și sate teleormănene, fotbalul va deveni doar o amintire frumoasă. (Cristi Frisk)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.