Sport

Fotbalul mic judeţean – Voinţa Salcia vrea promovarea în Liga a 4-a!

Una din echipele care şi-a propus promovarea în Liga a 4-a la finalul acestui sezon este Voinţa Salcia, echipă aflată momentan pe locul 1 în seria a II-a, eşalonul secund. Susţinută în mod deosebit de Primăria comunală, prin implicarea primarului Mariu Şună, dar şi de câţiva agenţi economici de pe raza localităţii, Voinţa Salcia a confirmat în ultima perioadă că este unul din cluburile care pun preţ pe seriozitate, iar rezultatele n-au întârziat să apară. Despre echipa din Salcia trebuie spus faptul că este unul din puţinele cluburi din judeţ (chiar primul club din Teleorman) care a reuşit să strângă bani din donaţia procentului de 2% din venit al cetăţenilor!

Parcursul bun al echipei din Salcia se datorează şi faptului în ultimul sezon echipa a reuşit câteva achiziţii importante, dar şi stafful tehnic s-a evidenţiat prin modul în care şi-a impus punctul de vedere în faţa jucătorilor. Pentru Voinţa va urma un final de sezon dificil; va juca în deplasare la contracandidata principală la locul 1 (Steaua Spătărei), dar urmează să stea, astfel că întrecerea la vârful seriei se anunţă foarte interesantă.

“Noi am vrut să fim în primele locuri, în clasament, dar, dacă se poate, vom încerca promovarea. Avem mulţi jucători tineri, din comună, avem şi câţiva sportivi din afara localităţii, dar care ne ajută. Avem sprijinul Primăriei locale, şi sperăm să facem o treabă bună la echipă”, ne-a spus unul din oamenii implicaţi la clubul din Salcia, Marian Lungu, cel care speră ca în vară, Salcia să facă pasul către Liga a 4-a.

 

Lotul de jucători pe care mizează în campionatul Ligii a 5-a echipa Voinţa Salcia este următorul: Costel Lale, Eugen Leonte, Alin Lungu, Florinel Coipan, Ionel Tuleu, Andrei Cazacu, Ştefan Epure, Cristi Purcărescu, Liviu Tantalete, Bogdan Achiţei, Tudorel Dulceanu, Paul Zamfir, Cosmin Achiţei, Eftimie Guinea, Ionuţ Tănască; antrenori Lucian Cârjan, Marian Lungu; delegat Ion Guinea.

Podiumul clasamentului seriei a II-a din Liga a 5-a este este următorul:

1. Voinţa Salcia                         16         11         3          2          57-30    36 (+12)

2. Steaua Spătărei         15         11         1          3          40-21    34 (+10)

3. CS Vităneşti              16         9          2          5          36-38    29 (+2)

B. Pană

One Comment

  1. suporteru'

    Este vorba de 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul anterior . Nu este acelasi lucru !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.