Sport

Fotbal-tenis – Viitorul 003 Alexandria a câştigat titlul naţional la fotbal-tenis în proba de triplu!

Recent, în localitatea Lupeni, judeţul Hunedoara, s-a desfăşurat Campionatul naţional de fotbal-tenis pentru senioare, competiţie organizată de federaţia de resort. La întrecere au participat şi sportivele de la clubul Viitorul 003 Alexandria, pregătite de antrenorul Ionuţ Dina şi Florinel Mircea. Demonstrând forma bună arătată în ultimele luni, când au câştigat şi Cupa României, fetele de la clubul Viitorul 003 Alexandria au reuşit să se impună în proba de triplu (altfel, cea mai spectaculoasă probă din concurs), obţinând titlul de campioane naţionale. Tinerele sportive alexăndrene – Florina Chiar, Paula Paraschiv, Denisa Chenescu, Claudia Matei, Ileana Călin, Ionela Streche – au reuşit în final să obţină titlul naţional la triplu, după ce au învins în finala competiţiei pe CS Comexim Lupeni.

Ar mai fi de notat faptul că sportivele de la clubul Viitorul 003 au reuşit încă două medalii, de argint, în probele de simplu şi dublu.

În aceeaşi perioadă în care s-a desfăşurat competiţia de la Lupeni (17-21 septembrie a.c.) au avut loc ultimele etape ale Campionatului naţional de juniori I şi II, în care clubul alexăndrean a câştigat alte medalii; este vorba de medaliile de argint pentru categoria de vârstă juniori II şi medaliile de bronz la nivelul juniori I, aceste medalii fiind obţinute la toate probele din concurs.

B. Pană

fotbal tenis

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.