În urmă cu câteva zile, a avut loc la Târlungeni (Braşov) Turneul de dezvoltare al fotbalului feminin pentru categoriile de vârstă Under 14 şi Under 12, care face parte din proiectul naţional Fotbal şi feminitate. La competiţie au participat 22 de echipe, între acestea remarcându-se şi Universitatea Alexandria, care a participat la ambele categorii de vârstă. În urma disputării jocurilor, tinerele fotbaliste din Alexandria, pregătite de Călin Pistolea, au obţinut clasări meritorii, locul 2 la categoria de vârstă U-14, respectiv locul 4 la categoria U-12.
Cu cinci victorii, o remiză şi o înfrângere în finală (0-2 cu Vasas Odorheiu Secuiesc), echipa Universitatea Alexandria, U-14, s-a clasat pe locul 2; iată lotul de jucătoare participante la acest nivel: Andreea Catană, Georgiana Gologan, Andra Olaru, Cristina Şerban, Roxana Ghinea, Florentina Ionescu, Genoveva Roşie, Cristina Tudorache, Maria Sima.
În privinţa echipei Universitatea Alexandria, categoria U-12, aceasta a ocupat în final locul 4 (din opt echipe înscrise), cu un palmares de două victorii şi două înfrângeri (a fost învinsă în finala pentru locurile 3-4 de CSS Sinaia). Lotul echipei din Alexandria, pregătit de antrenorul Călin Pistolea, le-a cuprins pe Andreea Mihai, Cătălina Genescu, Elena Preda, Roxana Mirea, Cătălina Panait, Roxana Ţânţaru, Diana Mircea, Daniela Huţupan, Ionela Preda.
O acţiune similară de popularizare a fotbalului feminin este cea rezervată categoriei de vârstă Under 16, care este stabilită la Odorheiu secuiesc.
B.Pană