Sport

Fotbal feminin. Victorie pentru Universitatea Alexandria

femininÎn prima zi din noiembrie, campionatul Ligii 1 de fotbal feminin a programat o nouă rundă în campionatul Ligii 1 de fotbal feminin, a 5-a a sezonului,  prilej cu care echipa Universitatea Alexandria, coordonată de Călin Pistolea a jucat la Galaţi. În faţa unui adversar destul de experimentat, alexăndrencele au dat o lecţie de fotbal, după cum a punctat antrenorul alexăndrencele, care s-a arătat mulţumit în primul rând de evoluţia acestora. “M-a mulţumit rezultatul, dar mai mult m-a bucurat modul în care au jucat fetele, au reuşit cea mai bună evoluţie în acest sezon, după părerea mea”, a spus antrenorul echipei Universitatea Alexandria, Călin Pistolea. Totuşi, după victoria de duminică, Universitatea rămâne pe ultimul loc, cu 2 victorii obţinute şi 6 puncte penalizare. Următorul jocul pentru alexăndrence va fi peteren propriu, săptămâna viitoare, contra echipei Viitorul Reghin.

Rezultatele etapei a 5-a în Liga 1 de fotbal feminin, seria I, au fost:

– Transilvania Braşov – Măgura Bacău nedisputat;

– Selena ŞN Constanţa – CSM Paşcani 2-0;

– Universitatea Galaţi – Universitatea Alexandria 1-6;

– CSS Târgovişte – Viitorul Buzău 1-0;

– Armonia Dolheşti – FCM Viitorul Reghin 1-2.

Clasament

  1. CSS Târgovişte 5 5        0        0        17-4   15
  2. FCM Viitorul Reghin 4 3        0        1        17-9   9
  3. Viitorul Buzău 4 3        0        1        7-2     9
  4. Măgura Bacău 4 2        0        2        11-6   6
  5. Selena ŞN Constanţa 5 2        0        3        8-13   6
  6. Armonia Dolheşti 4 1        0        3        5-7     3
  7. CSM Paşcani 4 1        0        3        5-13   3
  8. Universitatea Galaţi 5 1        0        4        5-21   3
  9. Universitatea Alexandria 5 2        0        3        12-12 0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.