Una din echipele din fotbalul teleormănean care părea să confirme cu fiecare sezon care trece că poate face faţă cu brio la nivel de primă ligă este Universitatea Alexandria, echipa de fotbal feminin. Infuzia de jucătoare din ultimul sezon, coroborată cu o serie de probleme care au apărut atât la nivel de organizare a clubului, cât şi din punct de vedere al programului de pregătire, au dus la destrămarea în mare parte a lotului. Din acest motiv, în această vară conducerea clubului Universitatea Alexandria a decis să se retragă din Superliga naţională, unde costurile competiţionale erau destul de mari, şi să înscrie echipa în eşalonul secund, în Liga 1.
Oarecum dezamăgit de acest lucru, antrenorul Călin Pistolea, cel care a fost pe banca echipei din primul an de participare în competiţiile naţionale, a punctat faptul că acest lucru este ca o consecinţă a modului în care sunt tratate jucătoarele de fotbal din România, în general.
“Nu puteam să le mai ţinem pe fete, multe au spus că renunţă la fotbal, deşi le place. Fie merg la şcoală, fie s-au angajat sau îşi caută de lucru, altele pur şi simplu vor să se lase, nu avem ce face! Este bine că avem, aceste jucătoare tinere, vom miza pe ele în Liga 1, unde sper să facem o figură cât mai bună, chiar dacă vom juca cu fete născute în 2000, 2001, eu am încredere că vom avea o echipă serioasă la acest nivel”, a spus antrenorul de la Universitatea Alexandria, Călin Pistolea.
Promovată în Superligă în 2014, Universitatea Alexandria şi-a păstrat locul în urma unui baraj disputat contra echipei din Târgovişte, pe care l-a câştigat cu 4-2. Acum, tinerele alexăndrence trebuie să o ia de la capăt, în eşalonul secund şi să spere că, într-un an, doi, vor readuce fotbalul feminin alexăndrean în prima ligă naţională.
B. Pană