Sport

Fotbal feminin – Universitatea Alexandria dispută derbiul seriei

Al doilea sezon de participare în competiţiile naţionale pentru Universitatea Alexandria a început de trei etape, însă alexăndrencele par să demonstreze că au câştigat la capitolul experienţă. Astfel, după două meciuri disputate în campionatul Ligii 1 de fotbal feminin (eşalonul secund valoric), alexăndrencele pregătite de antrenorul Călin Pistolea au punctaj maxim, însă vor avea un test foarte dificil duminică, pe propriul teren, contra echipei Oţelul Galaţi. Disputa dintre cele două formaţii care vizează promovarea în Superliga feminină se va disputa pe terenul Peco din Alexandria, de la ora 15.00, iar brigada de arbitri delegată la aceasta este formată din Cristina Babadac (Alexandria) – Aurel Tănase şi Tomi Teodorescu (ambii din Roşiori).

Până la etapa a 4-a, programată în acest week-end, Universitatea Alexandria a înregistrat următoarele rezultate:

Etapa 1 (8.09) Universitatea Alexandria – Viitorul 2010 Buzău 1-0;

Etapa 2 (14.09) CSS Târgovişte – Universitatea Alexandria 1-2;

Etapa 3 (29.09) Universitatea Alexandria – a stat.

Clasament

1. Universitatea Alexandria        2        2        0        0        3-1     6

2. Oţelul Galaţi                          3        2        0        1        15-14           6

3. Viitorul Buzău                       2        1        0        1        11-4   3

4. Selena SN Constanţa             1        1        0        0        3-0     3

5. CSS Târgovişte                              2        0        0        2        1-5     0

6. Sporting Craiova                   2        0        0        2        3-12   0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.