La început de an 2016, lotul echipei Universitatea Alexandria a reluat pregătirile pentru returul campionatului, iar antrenorul Călin Pistolea a vrut să le ţină cât mai mult conectate la competiţie pe jucătoare. Duminica trecută, fotbalistele de la Universitatea au jucat un test destul de bun, la Buzescu, prilej cu care unele din jucătoare, cel mai tinere, au văzut cum e să joci fotbal pe zăpadă. “A fost primul joc pe zăpadă pentru multe din sportive şi s-a resimţit, dar am vrut să le fac să se obişnuiască şi pe astfel de vreme, este bine pentru a câştiga la capitolul fizic să facem pregătire pe o asemenea vreme. Întrucât majoritatea sportivelor sunt eleve sau studente, vreau să disputăm cât mai multe jocuri de verificare până la startul returului, ştiu că este greu să ne adunăm cu toţii în cursul săptămânii, de aceea prefer să le las liber, dar sâmbăta şi duminica vom juca cât mai multe meciuri, dacă vom găsi adversari, chiar în fiecare week-end”, a spus antrenorul Călin Pistolea.
Pentru returul de campionat al Ligii I (în care ocupă locul 9, în seria I) echipa Universitatea Alexandria are următoarele jucătoare în lotul lărgit: Georgiana Săceanu, Diana Roşu – portari, Andra Olaru, Georgiana Gologan, Patricia Jderu, Oana Dumitrache, Casiana Chişereu, Ana Maria Boldeiu, Cristina Şerban, Roxana Bunea – fundaşi, Andreea Diţă, Maria Sima, Florentina Ionescu, Otilia Durlă, Iulia Săvescu, Florina Chiar – mijlocaşi, Roxana Ghinea, Cristina Tudorache, Ştefania Ivan – atacanţi; antrenor Călin Pistolea.
B.Pană