Sport

Fotbal de legendă la Alexandria – Echipa naţională a României UEFA 98 a făcut spectacol la Alexandria!

uefa 2uefa 3uefa 4uefa 5uefa 6

Unul din cele mai aşteptate evenimente sportive din acest an în Teleorman s-a desfăşurat în ziua de joi, 19 mai a.c. pe stadionul Municipal din Alexandria. La iniţiativa lui Dan Voicilă, fost component al acelei generaţii de fotbalişti, echipa naţională a României UEFA 98 s-a întrunit după 20 de ani, pentru un joc contra echipei FCM Alexandria. Evenimentul, care a fost aşteptat de multă lume, s-a bucurat de un interes deosebit în rândul oamenilor de sport, în general, în rândul fotbaliştilor în activitate sau al celor care au jucat în anii trecuţi, dar şi în rândul publicului, dovadă faptul că au fost peste 2000 de oameni care au urmărit evenimentul.

La reunirea echipei naţionale generaţia 1978-1980, pregătită de Ionel Augustin şi Mihai Ianovschi n-au putut răspunde prezent toţi foştii componenţi ai acelei echipe. Din diverse motive, n-au putut fi prezenţi la Alexandria în ziua de joi antrenorul principal al acelei echipei, Ionel Augustin, şi jucătorii Marius Nicolae, Cristian Chivu, Andrei Mărgăritescu, Claudiu Drăgan, Mihai Nemţeanu şi Adrian Mutu.

Însă au venit o serie de foşti fotbalişti importanţi ai anilor 2000 în România, care au fost aplaudaţi la scenă deschisă  de publicul alexăndrean. Momentul de deschidere a evenimentului a fost cel de prezentare a jucătorilor din teren, pe rând fiind prezentaţi atât jucătorii de la FCM Alexandria, cât şi componenţii echipei naţionale UEFA 98, cu toţii primind câte o plachetă prin care a fost marcat momentul; iar amfitrionii evenimentului au fost foştii fotbalişti alexăndreni Ion Stancu şi Sandu Ifrim, care le-au oferit fotbaliştilor acele distincţii care să le amintească despre prezenţa la acest meci.

Au trecut pe rând, prin faţa publicului alexăndrean, următorii jucători ai acelei generaţii a naţionalei României UEFA 98: Dani Coman, Antonio Niţă, Adrian Senin, Dan Alexa, Cătălin Munteanu, Adrian Rică Neaga, Emilian Hulubei, Gigel Coman, Ion Cristian, Costel Ilie, Dan Voicilă; antrenor Mihai Ianovschi. Acestora li s-au alăturat câţiva fotbalişti localnici, invitaţi de organizatori pentru eveniment, este vorba de Vali Badea, Vali Bădoi, Sorin Paraschiv şi Cătălin Cuşcă.

A urmat jocul de fotbal propriu-zis, în care ritmul a fost unul destul de bun, iar la final, cu “largul concurs” al jucătorilor de la FCM, scorul a fost egal; s-a ajuns la loviturile de departajare, care au încheiat şi mai spectaculos un eveniment deosebit.

Iar după fluierul de final al meciului, jucătorii “tricolori” au fost luaţi pe sus de public, toată lumea vrând să facă fotografii cu acei fotbalişti care au făcut performanţă în anii trecuţi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.