Politic

Fostul senator Florinel Dumitrescu, şeful Poliţiei locale Alexandria

Fostul senator Florinel Dumitrescu ocupă, de câteva zile, postul de şef al Poliţiei Locale Alexandria, asta după ce nu a mai câştigat un post de parlamentar la alegerile din 11 decembrie 2016.

Florinel Dumitrescu vine cu experientă în domeniu, dacă ţinem cont de faptul că a ocupat  funcţia de comandant de grupă în cadrul Corpului Gardienilor Publici Teleorman. Din 2006 până în 2008, fostul senator a fost agent comunitar în cadrul Poliţiei Comunitare Alexandria,  iar din 2008 a fost promovat în funcţia de consilier juridic al aceleiaşi structuri. Ulterior, a ocupat postul de consilier juridic al Primăriei Municipiului Alexandria. În anul 2012 a fost ales parlamentar în colegiul uninominal 1 din circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman.

One Comment

  1. Hai sa vedem cineeste si ce a fost a fost domnul Florinel Dumitrescu?
    Un agent de politie local,de fapt un fel de paznic,a terminat facultatea de Drept la Sorbona in Franta dupa care a fost trecut pe post de consilier jurtic.
    Un devotat al lui Diaconescu, de la OTV, a fost trecut pe listele partidului de buzunar al acestuia si a ajuns parlamentar(din greseala,prin redistribuire, dupa care a migrat la PSD. la ultimile alegeri a fost trecut la PSD pe liste la ,,morti,, numai sa fie bagat in seama. Un afemeiat convins …acesta este domnul Florinel Dumitrescu!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.