Tineretul social-democrat are vicepreşedinte în cea mai mare organizaţie de tineri de stânga din EUropa – Young European Socialists. Fostul deputat de Teleorman Cătălina Ştefănescu a fost aleasă în cadrul Congresului YES ce a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Duisburg, de tinerii delegaţi din peste 30 de ţări din Europa.
Tânăra social-democrată se va ocupa, în special, de politicile pentru tineri la nivel european, de crearea de locuri de muncă pentru tineri şi egalitatea de şanse, dar şi de educaţia şi migraţia tinerilor.
„Prin prezenţa unui membru TSD în conducerea structurii YES (Young European Socialists) transmitem un semnal de unitate şi solidaritate faţă de partenerii europeni. În acelaşi timp, acum avem posibilitatea de a promova proiectele TSD şi ale României la nivel european, astfel încât să implementăm politicile necesare pentru dezvoltarea economică şi socială a tuturor tinerilor din ţările europene. Cred că doar printr-o deschidere pe plan internaţional, vom reuşi să punem în practică proiectele de integrare, egalitate de şanse sau pentru dezvoltarea tinerilor. Cu această ocazie, vreau să îl felicit pe colegul nostru Joao Albuquerue pentru funcţia de preşedinte YES şi să îl asigur că prin colega noastră, Cătălina Ştefănescu, vicepreşedinte YES, vom contribui într-un mod activ şi aplicat la elaborarea şi implementarea proiectelor menite să crească calitatea vieţii tinerilor. Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare ţară europeană!”, a precizat Gabriel Petrea, preşedintele TSD.
Cătălina Ştefănescu a fost deputat de Teleorman în legislatura 2012-2016, aleasă din partea USL în Colegiul uninominal nr.1. În Camera Deputaţilor, Cătălina Ştefănescu a activat în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (până în octombrie 2013) şi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi (din octombrie 2013).
În cei patru ani de mandat, social-democrata a luat cuvântul în Camera Deputaţilor de 42 de ori (în 38 de şedinţe), a avut 51 de iniţiative legislative (din care 14 promulgate ca legi), 29 de întrebări şi interpelări, o moţiune, dar şi 37 de declaraţii politice. (Violeta Mocanu)