Politic

Florinel Dumitrescu are toate șansele să taie porcul la Prefectură

Desemnarea unui nou prefect susținut de actualul Guvern pare să fie un demers mai mult decât dificil pentru liberali, având în vedere că nici în ședința de săptămâna trecută a Executivului județul Teleorman nu s-a aflat printre cele în care au fost „zburați” oamenii PSD-ului și înlocuiți cu cei ai liberalilor.

Astfel, în ciuda declarațiilor liderilor PNL, conform cărora, în secunda doi de la preluarea guvernării, prefectul PSD de Teleorman va fi schimbat din funcție, la mai bine de o lună de la instalarea Guvernului Orban la Palatul Victoria, Florinel Dumitrescu ocupă, încă, funcția de prefect al județului.

Și are toate șansele să înceapă și anul 2020 la Prefectură, dacă liberalii și oamenii lui Tăriceanu nu vor reuși să se pună de acord cui va reveni funcția de prefect de Teleorman. Pentru că nu mai este un secret pentru nimeni că acesta este, de fapt, motivul pentru care prefectul instalat de PSD la conducerea Prefecturii stă cu bagajele făcute de mai bine de o lună de zile.

Pentru funcția de prefect, liberalii au mai multe propuneri, astfel că sunt luați în calcul atât Constantin Amarie și Adrian Bădulescu, cât și Zorinel Niculcea, Marian Șchiopu, Ionel Izină sau Teodor Nițulescu.

Citește și: http://ziarulteleormanul.ro/danut-cristescu-vicepresedinte-psd-teleorman-va-trebui-sa-facem-o-deschidere-totala-catre-oameni-pentru-a-i-aduce-alaturi-de-noi-la-psd/

Pe de altă parte, reprezentanții ALDE au o singură variantă pentru preluarea funcției de prefect, respectiv Liviu Dumitrașcu, și nu par deloc dispuși să cedeze în fața liberalilor, deși ultimele scoruri obținute la alegerile europarlamentare și prezidențiale nu îi îndreptățesc nici pe departe să emită asemenea pretenții.

Liviu Dumitraşcu, director executiv adjunct în cadrul AJOFM Teleorman, a mai ocupat funcția de prefect al județului Teleorman în perioada iunie 2013 – martie 2014, dar și în guvernarea tehnocrată, în perioada octombrie 2016-martie 2017. De asemenea, Liviu Dumitrașcu a fost, pentru o scurtă perioadă, și subprefect al județului, în 2016, când prefectul județului era Carmen Dan, omul lui Liviu Dragnea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.