“Intenționez să vă propun să decernăm titlul de ‘Cetățean de onoare’ al Municipiului Alexandria la două persoane care, din punctul meu de vedere și al multor oameni implicați în activitățile culturale, au promovat numele orașului și al acestor meleaguri. Este vorba despre Florinel Vasilică, fiul răposatului Liviu Vasilică, și Ioana Calotă, fiica artistei Floarea Calotă.
Am fost impresionat de modul în care au prezentat orașul și județul pe canale de media. Rămâne să vă gândiți și dumneavoastră. Sigur, dacă aveți și alte propuneri, putem să le discutăm în timp util”, a declarat Victor Drăgușin, primarul municipiului Alexandria, în cea mai recentă ședință ordinară a Consiliului Local.
Așadar, discuția propunerilor încă nu s-a încheiat. Cu toate acestea, ca în fiecare an, cu prilejul manifestărilor de “Zilele Municipiului Alexandria” se vor decerna titlurile de “Cetățean de onoare”. Anul trecut, în 2020, Roxana Sofia Mikloș (campion la talere), Ștefan Alexandru Ștefănescu (comentator sportiv) și Valentin Badea (fotbalist și fondatorul unei școli de fotbal pentru copii din Alexandria) au primit un astfel de titlu.
În urmă cu câțiva ani, în 2018, Didina Iacob și Florian Obădan au devenit cetățenii de onoare ai municipiului. În 2017, antrenorului de baschet Mădălin Piperea i s-a acordat titlul de “Cetățean de onoare”, pe când, în 2016, patru tineri cu rezultate excepționale atât la nivel național, cât și la nivel internațional au primit aceleași titluri, și anume Diana Marin, Bianca Raluca Chiar, Alina Gudei și Mugurel Enache.
În 2015, Consiliul Local al municipiului Alexandria a acordat titlul pentru mai mulți veterani de război, printre care și Florea Șovărășteanu, Niculae Stoicescu, Ancu Lungu și Simion Gârlea. În 2014, medicul stomatolog Ionel Andrei și Cristina Babadac, în domeniul arbitrajului național și international de fotbal, au primit acest titlu. În 2013, același titlu a fost acordat pentru trei oameni de afaceri: Vasile Valeriu Velciu, Christopher Raymond Long și Norio Nakamura.