Politic

Florin Piper-Savu, deputat PSD: Combaterea creșterii prețurilor la alimente – urgență maximă pentru Guvernul Ciolacu / Declarație politică

Combaterea speculei la alimente reprezintă urgența maximă a Guvernului Marcel Ciolacu, deoarece aceasta este problema cea mai presantă a cetățenilor și principala sursă a inflației.

După reglementarea prețurilor la energie și oprirea speculei la carburanți, prețurile la alimente reprezintă principala sursă a inflației din prezent. La alimente inflația este dublă față de celelalte bunuri și servicii.

Între 60% și 90% din majorările de prețuri care îi afectează în mod direct pe cetățeni vin din creșterea prețurilor la alimente. Energia și alimentele sunt bunuri indispensabile, iar din aceste motiv creșterile de prețuri la aceste produse îi afectează cel mai puternic pe cei cu venituri mici și medii, care nu se pot lipsi de energie și de alimentele de bază

PSD a reușit să determine Guvernul precedent să adopte reglementarea prețurilor la energie. Efectele se văd acum când inflația a scăzut semnificativ. Însă prețurile la alimente sunt în continuare speculative și trebuie intervenit pentru protejarea celor cu venituri mici și medii și pentru atingerea obiectivului de a ajunge la o inflație cu o singură cifră.

Guvernul va combate creșterea prețurilor la alimente pe toate fronturile: la fermieri, la procesatori și la comercianți.

Pe fiecare direcție, Guvernul a pregătit o măsură distinctă pentru fiecare componentă:

1)      La producători: instalarea sistemelor de energie verde la ferme pentru scăderea costurilor de producție;

2)      La procesatori: sprijinirea investițiilor în procesarea de alimente;

3)      La comercianți: limitarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare de bază.

Specula din piața de alimente urmează să fie combătută prin mai multe măsuri:

– limitarea adaosului comercial pe tot lanțul comercial, pentru produsele alimentare de bază care se regăsesc în coșul de cumpărături al oricărui român. Nivelul maxim al adaosului comercial urmează să fie stabilit în urma discuțiilor cu retailerii; măsura va fi temporară până la scoaterea din piață a speculanților.

– afișarea la raft de către comercianți a prețului producătorului, pe lângă prețul de vânzare, astfel încât cetățenii să poată identifica cei mai eficienți comercianți, care practică cele mai mici adaosuri.

Guvernul condus de Marcel Ciolacu intenționează ca toate aceste măsuri să fie discutate și agreate cu marii retaileri de alimente.

Măsura limitării adaosului comercial este comparabilă cu cea aplicată în Franța, unde s-a ajuns la acord între guvern și retaileri pentru a se oferi la raft cel mai mic preț posibil, pe durata așa-numitului “Trimestru anti-inflație”. Recent, retailerii francezi au fost de acord să prelungească această măsură. Măsuri similare de combatere a speculei la alimente s-au mai luat în Slovacia, Marea Britanie, Ungaria, Grecia. Prin urmare, este un curent european și nicidecum o măsură care să contravină principiilor economiei de piață. Toate statele care au economii bazate pe piața liberă au înțeles că în perioadele de criză, când competiția este perturbată, crește tentația de speculă, în dauna clienților finali, ceea ce impune adoptarea unor măsuri pentru descurajarea acestor practici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.