Politic

Florescu nu exclude o alianţă cu Partidul Forţa Civică în Teleorman

Carmen Dumitrescu

 

Joi, 13 septembrie, la sediul Partidului Democrat Liberal, deputatul Adrian Florescu a susţinut o conferinţă de presă, una dintre puţinele susţinute în acest mandat al său. Subiectul principal al întâlnirii cu mass-media locală a fost acela de a pune în lumină neregulile guvernării Ponta, atât din punctul de vedere al rectificării bugetare, cât şi a strategiei bugetar-fiscale.

Însă, înainte de orice, deputatul teleormănean a ţinut să ureze “la mulţi ani!” pompierilor din judeţ care şi-au celebrat  ziua, remarcând totuşi şi faptul că organizatorii nu l-au invitat la manifestarea religioasă şi militară ce a avut loc în dimineaţa zilei de ieri. Ulterior, deputatul a discutat problemele actualului guvern şi a comentat, în mare, anumite gesturi ale guvernării portocalii, care au afectat în mod nefericit populaţia. Deputatul a mai precizat că nu îi place să iasă în conferinţe de presă pentru a se pune în valoare, lucru pe care îl regretă, pentru că un număr mare de oameni nu ştiu la această dată câţi bani a adus deputatul Florescu în judeţul Teleorman.

Cel mai important moment al conferinţei de presă a fost însă acela în care deputatul Florescu, care este, în acelaşi timp, şi unul dintre strategii partidului, a fost chestionat asupra unei eventuale alianţe cu Partidul Forţa Civică şi cu “ungureanul” Eugen Pârvulescu. Florescu a răspuns că, evident, o astfel de alianţă este posibilă, însă este necesar ca mai întâi, partidul cu pricina să se organizeze şi să-şi formeze structuri de partid solide, capabile să se înscrie în cursa electorală: “Dacă va exista structura aceasta în judeţ, este evident faptul că putem lua în calcul şi o alianţă, dar în acest moment, noi nu avem aşa ceva în Teleorman, ci doar un împuternicit… Dacă va exista şi o structură, sigur că da, luăm în calcul posibilitatea. De asemenea, la împărţirea candidaturilor ar putea fi luat în calcul şi un reprezentant sau mai mulţi ai PNŢCD Teleorman”.

2 Comments

  1. Ar fi bine pentru portocalii din teleorman sa nu faca gesturi d-astea… Aliantele astea pe interes nu mai impresioneaza, ci scarbesc…

  2. cati bani????

Lasă un răspuns la marita Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.