Studenții promoţiei 2013 – 2016 ai Facultății de Științe și Inginerie Alexandria, Universitatea Valahia din Târgoviște, specializările Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor și Administrație Publică au absolvit cei trei ani de facultate la finele săptămânii trecute printr-o ceremonie care a avut loc în Campusul Facultății. Absolvenții au fost cuprinși de sentimente de bucurie și tristețe în același timp, fericiți că au finalizat studiile, dar triști după momentele plăcute petrecute alături de colegi.
Programul destinat festivității de absolvire a început prin intonarea imnului “Gaudeamus igitur” în prezența decanului facultății, Ioana Panagoreț, și a directorului intituției de învățământ, Laurențiu Baranga, și a profesorilor Facultății de Științe și Inginerie Alexandria, Universitatea Valahia din Târgoviște, precum și a subprefectului Alexandru Răzvan Ceciu, a senatorului Florinel Dumitrescu și a deputatului Valentin Boboc. În cadrul ceremoniei organizate în aula facultății, absolvenții au primit diplome de absolvire, iar profesorilor le-au fost acordate diplome onorifice pentru activitatea depusă în îndrumarea studenților. (C.P.)