Subvenţiile APIA 2015 sunt greu de obţinut de fermierii teleormăneni, după cum susţin unii dintre ei. Aceştia reclamă că de anul acesta se cer nişte documente în plus, pe care anii anteriori, în cererile de plată, nu trebuiau să le depună. Este vorba de acele documente doveditoare privind utilizarea terenurilor agricole, necesare completării cererii unice de plată la APIA. Acestea sunt documentele care le dau bătăi mari de cap, unii fermieri susţinând cu vehemenţă că normele actuale fac aproape imposibilă depunerea acestor cererilor pentru subvenţii. Şi notarii atestă în oarecare măsură disperarea, dacă putem spune aşa, a fermierilor, în sensul că în ultimele săptămâni cabinetele notariale sunt tot mai des călcate de fermieri şi diferite persoane fizice în ideea de a încheia între părţi un act, legal, din care să reiasă că fermierul utilizează terenul agricol pentru care solicită subvenţie.
Cererea unică de plată de anul acesta trebuie să fie însoţită de nişte acte care să ateste schimburile de terenuri agricole, comasarea lor în cadrul exploataţiilor comerciale. Aceste schimburi însă s-au făcut prin acordul părţilor, schimburi care nu sunt însoţite mereu de acte notariale. Nu au fost niciodată. Sunt destul de mulţi fermieri în această situaţie şi care ne-au reclamat faptul că acum nu pot depune actele pentru subvenţii din cauza acestor documente, care, până anul acesta nu au fost solicitate.
Începând cu 2015, agricultorii care doresc să completeze cererile unice de plată trebuie să depună şi copii ale actelor care dovedesc titlul de proprietate pentru terenul agricol aflat la dispoziţia fermierului, conform Ordinului nr. 619/2015. Alte documente necesare sunt: copia după actul de identitate, dovada unui cont activ, iar pentru persoanele juridice, acte care atestă această formă de organizare. Totodată, există o serie de documente suplimentare în funcţie de forma de sprijin solicitată.
Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare şi/sau, după caz, să deţină un număr minim de animale. În cazul serelor şi solariilor, suprafaţa minimă a exploataţiei trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelelor de 0,1 ha. Termenul final de depunere a cererilor unice de plată la APIA a fost prelungit până la data de 15 iunie 2015. (C.P.)