Pentru jocul retur al disputei de promovare în Liga a 3-a dintre Andrias Andrăşeşti şi FCM Alexandria interesul este unul destul de mare. Deşi au prima opţiune la promovare şi pare foarte greu de crezut că se poate întoarce rezultatul primei manşe (a fost 3-1 pentru FCM sâmbăta trecută), alexăndrenii vor să abordeze cât mai serios şi returul acestei întâlniri. De aceea, pentru jocul de sâmbătă, 25 iunie, ora 17.30, de la Andrăşeşti – Ialomiţa, alexăndrenii au început un program de pregătire specifică, cu antrenamente zilnic, la ora jocului.
Chiar dacă pentru week-end se anunţă din nou temperaturi de peste 35 de grade, interesul publicului alexăndrean este destul de mare, de aceea, au apărut deja solicitări pentru a face deplasarea la Andrăşeşti. În acest sens, clubul FCM Alexandria a anunţat, prin preşedintele Bogdan Ciobanu, faptul că va pune la dispoziţia spectatorilor mijloace de transport, însă numărul locurilor este limitat la 75.
“Din motive obiective, nu putem asigura mai mult de 75 de locuri pentru spectatorii care vor să însoţească echipa, probabil vor fi două autobuze, însă asta este situaţia. Cei care vor să meargă la Andrăşeşti trebuie să solicite acest lucru, la stadionul Municipal se fac înscrierile pentru deplasare”, a spus Bogdan Ciobanu.
Cu excepţia spectatorilor care vor însoţi echipa cu mijloacele de transport asigurate de clubul FC Municipal, probabil că la Andrăşeşti vor fi şi mulţi alţi teleormăneni care vor veni cu maşinile personale, chiar dacă distanţa până acolo este de aproximativ 200 km.
B.Pană