Sport

FCM Alexandria vrea să respecte tradiţia şi să câştige iar cu Domneşti!

După o serie de trei jocuri mai puţin convingătoare – cu Sportul Studenţesc, CS Vişina Nouă şi CS Tunari – FCM Alexandria revine astăzi în faţa propriilor suporteri cu gândul să schimbe impresia ultimelor evoluţii. În faţa unui adversar incomod, Viitorul Domneşti (locul 2, 9 puncte acumulate până acum), alexăndrenii au nevoie ca de aer de un succes în această întâlnire, mai ales că au ascendentul moral faţă de adversari, după victoria din Cupa României, de acum două luni (2-0 a fost atunci). “Cred că avem toate atuurile în faţa celor din Domneşti, avem cinci victorii în şase jocuri şi vrem să menţinem această tradiţie”, a spus preşedintele Florea Voicilă. Antrenorul Alexandru Gheorghe are o problemă de lot, Marius Urucu, nerefăcut după şocul de acum o săptămână de la Tunari; de asemenea, alţi doi jucători au acuzat unele dureri, însă se mizează pe revenirea în lot a lui Ionel Lătea (acesta s-a căsătorit religios săptămâna trecută) şi Florin Radu (refăcut complet). “Trebuie să trecem peste această perioadă mai puţin reuşit, vrem să convingem prin joc”, a spus antrenorul alexăndrenilor despre întâlnirea de azi.

Iată programul complet al jocurilor etapei a 5-a în seria a 3-a, Liga a III-a (toate jocurile se dispută vineri, 28 septembrie, ora 17.00):

– ACS Berceni – stă.

– FC Voluntari – Inter Clinceni (obs. Pompiliu Coşconea – Buzău);

– CS Ştefăneşti – CS Vişina Nouă (obs. Mihai Basarab – Slobozia);

– Concordia II Chiajna – CS Tunari (obs. Dorel Purdea – Bucureşti);

– FCM Alexandria – Viitorul Domneşti (obs. Nicolae Vlad – Bucureşti);

– CS Baloteşti – CS Afumaţi (obs. Stan Prodan – Alexandria);

– Progresul Cernica – FC Caracal (obs. Ion Măţăoanu – Bucureşti).

 

Galeria “Glas” vine din nou la joc!

Aşa cum s-a obişnuit, la jocurile de pe teren propriu FCM Alexandria va avea din nou o galerie alături; prezenţi la tribuna a 2-a a stadionului, membrii Galeriei “Glas” s-au mobilizat deja şi, nu ar fi exclus, ca astăzi să fie chiar mai numeroşi în tribună. “Este altceva când avem alături galerie, ne simţim şi noi mai bine, iar atmosfera se vede altfel”, a spus un jucător de la FCM despre prezenţa Galeriei “Glas” la jocuri. Intrarea membrilor galeriei în stadion se va face în jurul orei 16.30.

Bogdan Pană

One Comment

  1. SUNTEM GLASS ALEE ALEE ALEE ALEE
    SUNTEM GLASS ALEE ALEE ALEE ALEE

    MEREU ALATURI DE ECHIPA !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.