Sport

FCM Alexandria vrea să confirme, lupta la retrogradare se aprinde!

fcm 2După trei luni de pauză, campionatul fotbalistic judeţean al Ligii a 4-a se reia sâmbătă, 5 martie, când are loc etapa a 16-a a ediţiei actuale. Câteva meciuri se anunţă deschise oricărui deznodământ, în special jocurile cu implicaţii la zona retrogradării, acolo unde echilibrul devine unul evident. Pentru liderul FCM Alexandria acest sezon este unul de pregătire pentru meciurile de baraj pentru promovare, întrucât pare greu de crezut că mai poate rata titlul judeţean; însă, după cum a spus antrenorul Romulus Ciobanu, “noi vrem să ne atingem obiectivele propuse, să câştigăm toate jocurile şi să fim cât mai bine pregătiţi la barajul pentru promovare, pe care sperăm să-l câştigăm, de asemenea”.

În schimb, partea inferioară a clasamentului reprezintă polul de interes al returului competiţiei Ligii a 4-a; Dunărea Zimnicea vrea să şteargă complet impresia lăsată în tur şi speră să evite retrogradarea, dar şi alte echipe au arătat preocupare pentru completarea loturilor, implicit pentru a menţine şansele la evitarea celor două locuri care duc în liga inferioară.

Să punctăm faptul că returul Ligii a 4-a se va juca în perioada 5 martie – 4 iunie, în zilele de sâmbătă, de la ora 12.30 (jocurile de seniori sunt precedate de meciurile de juniori, stabilite de la ora 10.30), cu o rundă intermediară, stabilită miercuri, 1 iunie.

Programul complet al etapei a 16-a (prima a returului) din campionatul fotbalistic judeţean al Ligii a 4-a, precum şi oficialii delegaţi:

– Unirea Brânceni – Metalul Frăsinet (sen. Cristian Răduţ, Marius Dobrin – ambii Roşiori, Alin Soare – Tr. Măgurele; rez./jun. S. Mitroi, R. Chioreanu, O. Petre – Tr. Măgurele; obs. Emil Tomescu – Tr. Măgurele);

– FCM Alexandria – Dunărea Zimnicea (sen. Mihăiţă Alexe – Tr. Măgurele, Florin Stan – Poroschia, Traian Ene – Plosca; rez./jun. C. Columban, M. Petrescu, M. Popa – Videle; obs. Ionel Ţurlete – Videle; jocul de juniori, teren Peco, ora 10.00);

– Voinţa Saelele – Unirea Petrolul Videle (sen. Nicolae Ologeanu – Alexandria, Cosmin Ciocan – Tr. Măgurele, Aurel Tănase  – Roşiori; rez.jun. R. Plocon, L. Mitrofan, I. Carabaşu – Tr. Măgurele; obs. Cristina Babadac – Alexandria);

– Viaţă Nouă Olteni – Unirea Ţigăneşti (sen. Florin Ochea – Tr. Măgurele, Andrei Zamfirescu, Gabriel Cârciumaru – ambii Roşiori; rez./jun. N. Bunea – Buzescu, D. Ene, A. Pană – Alexandria; obs. Nicu Lixandru – Alexandria);

– Astra Plosca – Atletic Orbeasca (sen. Liviu Mincă – Videle, Bogdan Pană – Alexandria, Andrei Baciu – Videle; rez./jun. R. Mitrache, F. Curcă, R. Popescu – Roşiori; obs. Marian Ţane – Roşiori);

– Metalul Peretu – Avântul Bragadiru (sen. Robert Croitoru – Roşiori, Liana Drăghici – Videle, Andrei Tomuţa – Roşiori; rez./jun. D. Miu, F. Sima, V. Rusu – Roşiori; obs. Nicolae Răceală – Roşiori);

– CS Nanov – Rapid Buzescu (sen. Adrian Buică – Alexandria, Liviu Barbu, Alexandru Drăghici – ambii Videle; rez./jun. R. Ilinca, M. Rizea, A. Cătrună – Alexandria; obs. George Popa – Alexandria);

– Spicpo Poroschia – ASC Seaca (sen. Valentin Naidin – Tr. Măgurele, Gabriel Smârcea, Sorin Vasile – ambii Alexandria; rez./jun. C. Beznea – Piatra, M. Paţe, S. Sisu – Alexandria; obs. Florin Răducanu – Zimnicea).

Notă: Programul jocurilor, arbitrii şi observatorii delegaţi pentru etapa din fiecare week-end vor fi prezentaţi în paginile Ziarului Teleormanul în ziua de vineri, înaintea fiecărei etape; eventualele modificări apărute ulterior privind oficialii delegaţi sunt responsabilitatea AJF Teleorman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.