Sport

FCM Alexandria termină turul campionatului cu punctaj maxim. Luptă strânsă pentru locul 14

A căzut cortina peste turul campionatului județean al Ligii a 4-a, iar lider detașat este FCM Alexandria. cu punctaj maxim, 45 de puncte din tot atâtea posibile, echipa antrenată de RomicăCiobanu a reușit să scoată la capăt un sezon pe care l-a dominat dar a acuzat unele problemele de-a lungul competitiei. La fel a fost și în meciul de final, cu Unirea Petrolul Videle, în care alexăndrenii, cu un om în plus peste o oră de joc, n-au arătat că sunt net superiori adersarilor; însă, la fel ca în alte situații, au câștyigat confortabil, cât să confirme prin rezultat ceea ce și-au propus. În schimb, VN Olteni a realizat scorul anului, 31-0 cu Dunărea Zimnicea (un alt record, Daniel Nica a marcat de 22 de ori), iar echipa din Zimnicea face marea contraperformanță de a primi peste 230 de goluri în 15 etape! Unirea Brânceni este a doua, după victoria muncită (și chinuită) cu Buzescu, iar ASC Seaca a rămas revelația sezonului, după victoria la scor  contra celor din Frăsinet.

Rezultatele complete ale etapei a 15-a în Liga a 4-a județeană au fost:

  • Spicpo Poroschia – Voința Saelele 3-2;
  • FCM Alexandria – Unirea Petrolul Videle 2-0 (Al. Olteanu 26, Cosmin Căpățână +3 pen.)
  • Viață Nouă Olteni – Dunărea Zimnicea 31-0 (Daniel Nica a marcat 22 de goluri!)
  • Astra Plosca – Unirea Țigănești 0-0;
  • Metalul Peretu – Atletic Orbeasca 1-3;
  • CS Nanov – Avântul Bragadiru 3-0;
  • Unirea Brânceni – Rapid Buzescu 3-2 (N. Bucă 3 / )
  • ASC Seaca – Metalul Frăsinet 3-0.

Clasament

1 FCM Alexandria 15 15 0 0 69-4 45p +24
2 Unirea Brânceni 15 10 3 2 45-12 33p +9
3 Viață Nouă Olteni 15 10 2 3 60-18 32p +11
4 Unirea Petrolul Videle 15 8 3 4 40-13 27p +6
5 ASC Seaca 15 8 3 4 51-27 27p 3
6 Unirea Țigănești 15 7 4 4 41-29 25p 4
7 Astra Plosca 15 6 4 5 26-22 22p 1
8 CS Nanov 15 6 2 7 43-27 20p -4
9 Metalul Frăsinet 15 6 2 7 43-33 20p -4
10 Rapid Buzescu 15 6 2 7 40-28 20p -4
11 Avântul Bragadiru 15 6 1 8 33-31 19p -5
12 Voința Saelele 15 5 2 8 47-30 17p -4
13 Atletic Orbeasca 15 4 2 9 23-33 14p -7
14 Metalul Peretu 15 4 1 10 24-38 13p -11
15 Spicpo Poroschia 15 2 2 11 33-52 8p -16
16 Dunărea Zimnicea 15 0 1 14 14-235 1p -20

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.