Sport

FCM Alexandria a promovat în Liga a 3-a!

FCM2FCM3

FCM4FCM5

După un sezon în care a dominat campionatul județean al Ligii a 4-a, a jucat inclusiv finala Cupei României și, în ciuda multor piedici și a unor probleme, FCM Alexandria a reușit promovarea în Liga a 3-a, după câștigarea în două manșe a barajului pentru promovare! Performanța reușită de FCM Alexandria în acest sezon este una pe cât de onorabilă, pe atât de spectaculoasă, dacă ținem cont de faptul că echipa pregătită de Romică Ciobanu și colegii săi a fost reușită în condițiile în care, în același timp, FCM-ul a continuat procesul de reconstrucție a lotului, de reformă a echipei și pregătirea sezoanelor următoare. După un joc nu foarte spectaculos, la Andrășești-Ialomița unde a terminat la egalitate, 1-1, având de partea ei avansul din tur (3-1) FCM Alexandria a atins obiectivul pe care și l-a propus, asigurarea promovării și accederea în Liga a 3-a!

Prin această promovare, nu doar fotbalul alexăndrean câștigă în imagine, deoarece revine după trei ani la eșalon divizionar, dar și fotbalul teleormănean câștigă un plus de respect, deoarece de trei ani de zile campioanele județene au câștigat barajele de promovare și au reușit să facă pasul către Liga a 3-a.

 

Atmosfera la Andrășești, una ca “acasă”

Pentru jocul de la Andrășești – Ialomița, contra campioanei județene Andrias, clubul FCM Alexandria a pus la dispoziție câteva microbuze cu suporteri. Deși n-a avut decât în jur de 100 de spectatori alături, echipa di Alexandria a fost “ca acasă” în Ialomița, deoarece gazdele și-au arătat limitele și condiția de echipă de “la țară”; lipsa unei tribune, a unei baze sportive sau chiar a unor condiții care să-i permită eventual participarea în Liga a 3-a n-au fost impedimente pentru Andrias  Andrășești să spere că poate promova. Iar sufletiștii jucători ai gazdelor și-au făcut datoria și față de echipă, și față de suporteri, arătând, în ciuda carențelor din joc, multă determinare. Trebuie însă să spunem faptul că întreg fundalul sonor de la ora jocului, dar și doza de spectaculozitate a întregului eveniment de sâmbătă de la Andrășești a fost dată de galeria venită de la Alexandria!

 

Alexăndrenii au pornit încrezători, dar s-au speriat de gazde

Meciul a început destul de bine pentru gazde, care s-au instalat în jumătatea de teren alexăndreană, echipa lui Romulus Ciobanu preferând un joc de contraatac. Totuși, insistența ialomițelor și o oarecare teamă apărută în jocul FCM-ului, în special la linia mediană, au adus speranțe la gazde, care au lăsat impresia că chiar domină jocul. Totuși, linia defensivă a FCM-ului, coordonată din spate de portarul Florin Olteanu, și-a făcut treaba, astfel că iureșul gazdelor din prima repriză s-a încheiat fără gol. Mai mult, la una din puținele situații a alexăndrenilor, Leo Brânceanu scapă în stânga, trece mingea pe lângă portar, care intră direct în el și se acordă penalti! Era ultima fază a primei reprize, iar Cosmin Căpățână a transformat penaltiul care avea să aducă promovarea (min. 45)!

Repriza a doua a fost mai închisă, antrenorul Ciobanu le-a cerut jucătorilor să blocheze culoarele către poartă, au fost și trei mari ocazii de gol (Mândru, Brânceanu), o bară a lui Căpățână și golul gazdelor, în min. 83 (șut Baltă, din prima, direct în vinclu, din 15 metri), insuficient pentru a întoarce soarta promovării.

 

Promovarea, scăldată cu șampanie pe teren

După fluierul final, a început fiesta în tabăra alexăndreană, jucătorii și cu stafful tehnic s-au dus la galerie, alături de care au sărbătorit promovarea! S-a făcut baie de șampanie, au fost uitate toate emoțiile, greutățile și problemele întâmpinate, totul ca o descătușare după un sezon lung, obositor, dificil, și un test de baraj foarte chinuitor.

“Suntem mândri de această promovare, este munca unui an întreg, încununat cu această promovare. Chiar dacă jocul de azi n-a fost extraordinar, ne-a interesat să obținem un rezultat bun, de aceea vreau să-i felicit pe jucători, nu ne-a interesul jocul, ci rezultatul. Vreau să transmit felicitări echipa, jucători, pe absolut toți cei care au fost alături de noi în acest an, veau să le mulțumim și celor care ne-au contestat, pentri că ne-au pus o oarecare presiune și ne-au făcut să avem o anumită atitudine. Felicitări Alexandria, felicitări teleormănenilor, felicitări FCM!” – Romulus Ciobanu, antrenor FCM Alexandria

 

“Suntem bucuroși, suntem fericiți pentru această promovare în Liga a 3-a, sper să facem în sezonul următor o echipă frumoasă, dar deocamdată ne bucurăm pentru această promovare și vreau să-i felicit pe băieți, pe antrenori, pe toți din cadrul clubului și mulțumim publicului, susținătorilor noștri, pentru că au fost alături de noi!” – Bogdan Ciobanu, președintele clubului FCM Alexandria

 

– Andrias Andrășești – FCM Alexandria 1-1 (Ionel Baltă 83 / Cosmin Căpățână 44 penalti). Andrias Andrășești: M. Geantă, I. Petrache, A. Dănilă, V. Andrei, V. Fătu, N. Stoica, C. Metaxa, I. Baltă, A. Lupa, V. Catană, C. Scurtu; antrenor Robert Tereacă. FCM Alexandria: 12. Florin Olteanu, 20. Orlando Preda, 3. Ionuț Dragu, 6. Bogdan Sitaru, 16. Ovidiu Gheorghe, 17. Marius Penescu, 11. Cătălin Desculțu (min. 46 – 8. Florin Radu), 4. Alexandru Olteanu (min. 71 – 15. Cristian Pîrjolea), 10. Cosmin Căpățână, 9. Silviu Mândru (min. 75 – 14. Adelin Barbălată; min. 90 – 5. Dragoș Boșoteanu), 7. Leonard Brânceanu; antrenor Romulus Ciobanu.

Au arbitrat Florin Aurelian Macovei, Florin Iftode – ambii din Galaţi, Răzvan Negoiţă – Brăila; obs, George Ionescu, Olivian Capră – ambii Bucureşti.

Eliminări: Dănilă (56) / Fl. Radu (56)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.