S-a tot vorbit în ultimul timp despre echipa ACS Berceni, protagonista unui incredibil 31-0 în Cupa României cu CS Buftea, ca una din forţele eşaloanelor inferioare. Această forţă a clubului ilfovean are şi un suport extrem de important, conducătorul clubului fiind reprezentant al echipelor de Liga a 3-a în Comitetul Executiv al FRF. Momentan infovenii se află pe primul loc în clasamentul seriei a 3-a (cu 22 de puncte şi +7 la adevăr), iar obiectivul principal, promovarea, este tot mai aproape.
În ultimele săptămâni, despre FCM Alexandria am tot vorbit, mai mult de rău, decât de bine, deoarece situaţia echipei devine pe zi (etapă) ce trece parcă tot mai gravă. A plecat antrenorul Alexandru Gheorghe după 0-8 la Afumaţi, au plecat vreo trei jucători (mai bine zis au fost scoşi din lot şi li s-a întrerupt contractul cu FCM), echipa pare debusolată, iar jucătorii nu mai au încredere în forţele proprii. Actuala stare de spirit din echipă, care explică tensiunea din vestiar, se speră să ducă la o concentrare şi o evoluţie foarte curajoasă vineri după-amiază. Antrenorul Marian Botea, care acum câteva zile spunea că “nu mai ştiu ce să fac, jucătorii sunt frustraţi, şi pe fondul greşelilor de arbitraj” speră ca în acest meci capital pentru rămânerea la Liga a 3-a, cu liderul seriei şi cea mai puternică echipă care vine la Alexandria, FCM să arate altceva, să joace un fotbal aproape de ceea ce se vrea. Sigur, asta ţine de jucători, de mentalul şi forma lor fizică de moment, de şansă (“dacă le iese”) şi de alte chestii de acest gen, care aduc puţin cu magia (neagră, albă, cum o fi). Important este că toată lumea care va veni la stadionul Municipal vineri după-amiază vrea să vadă atitudine la gazde, pentru că sigur oaspeţii vor juca precum o echipă care vrea promovarea pe terenul ultimei clasate! Atitudine, determinare şi o evoluţie cât mai exactă, puţine greşeli şi FCM Alexandria poate realiza surpriza etapei. Altfel, obiectivul este compromis definitiv, menţinerea la Liga a 3-a se mai poate reuşi doar matematic (totuşi, este doar etapa a 10-a), însă din impsul mental în care se află jucătorii pare greu de crezut că s-ar mai ieşi în vreun fel.
Jocul FCM Alexandria – ACS Berceni, care face parte din etapa a 10-a a seriei a 3-a, Liga a III-a, se va juca vineri, 2 noiembrie, pe stadionul Municipal, de la ora 14.00; poate că, în ciuda orei de start, vor veni oameni cât mai mulţi la stadion (galeria a anunţat că nu va fi prezentă), iar calitatea jocului va fi una de apreciat. Programul complet al etapei a 10-a în seria a 3-a, Liga a III-a (vineri, 2 noiembrie, ora 14.00):
– CS Tunari – CS Vişina Nouă (obs. Nicolae Vlad – Bucureşti);
– Viitorul Domneşti – Inter Clinceni (obs. Marian Petreanu – Bucureşti);
– FC Caracal (OT) – FC Voluntari (IF) (obs. Gabriel Vlădulescu – Roşiorii de Vede);
– Progresul Cernica (IF) – CS Ştefăneşti (IF) (obs. Mihail Ionescu – Bucureşti);
– CS Baloteşti (IF) – Concordia II Chiajna (IF) (Petre Grosu – Bucureşti);
– FCM Alexandria (TR) – ACS Berceni (IF) (obs. Dan Ionescu – Bucureşti);
– CS Afumaţi – stă.
Bogdan Pană