Sport

FCM Alexandria coboară spre jumătatea clasamentului

S-a trecut de primele patru runde în campionatul Ligii a 3-a, seria a 3-a, iar FCM Alexandria a rămas cu cele 4 puncte acumulate. Clasată pe locul 2 între echipele care au un joc mai puţin în acest moment al competiţiei, echipa alexăndreană coboară prima dată sub obiectiv – sub locul 6, însă poate reveni în plutonul fruntaş dacă învinge în următoarea rundă. Totuşi, evoluţia per ansamblu a echipei la Tunari, care vine să continue seria precedentelor prestaţii (cu Sportul Studenţesc şi CS Vişina Nouă) ridică semne de întrebare. Iar cele mai multe probleme au apărut, la ultimul joc, tocmai pe partea sportivilor experimentaţi, cei care n-au mai dat nici siguranţă echipei, nici n-au mai impulsionat atacul. Poate că acest lucru se va corecta până la următorul joc, cu Domneşti, echipă instalată deja pe poziţia  secundă în clasamentul seriei a 3-a.

Restanţă: CS Vişina Nouă – Concordia II Chiajna 1-0

Clasamentul actual arată astfel:

1. ACS Berceni                         4        3        1        0        8-2     10 (4)

2. Viitorul Domneşti                  4        3        0        1        3-2     9 (3)

3. FC Caracal                           4        2        1        1        4-1     7 (1)

4. CS Baloteşti                          4        2        1        1        4-2     7 (1)

5. CS Ştefăneşti                        3        2        0        1        6-4     6 (3)

6. CS Afumaţi                           4        2        0        2        4-4     6 (0)

7. FCM Alexandria                              3        1        1        1        4-3     4 (1).

8. Progresul Cernica                  4        1        1        2        4-6     4 (-2)

9-10. CS Tunari                        4        1        1        2        3-5     4 (-2)

CS Vişina Nouă                        4        1        1        2        3-5     4 (-2)

11.Concordia 2 Chiajna             3        1        0        2        4-4     3 (-3)

12. FC Voluntari                       3        1        0        2        3-5     3 (-2)

13. Inter Clinceni                       4        0        1        3        2-9     1 (-5)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.