Sâmbăta trecută, pe stadionul Municipal din Alexandria s-a disputat unul din jocurile considerate liniştite pentru alexăndrenii de la FCM în acest sezon, împotriva adversarilor de la Udinese Uda Clocociov. Numai că, în jocul de acum două zile, echipa pregătită de Gabriel Lungu şi Sorin Albeanu a avut o evoluţie foarte exactă, năucind efectiv oaspeţii, rămaşi fără replică în primul sfert de oră. Consecinţa a fost o prestaţie foarte bună, mult mai consistentă a alexăndrenilor, care au marcat de nouă ori şi au creat cel puţin încă alte zece mari ocazii de gol, uşurinţa cu care s-a ajuns în careul advers şi, mai ales, cu care s-a finalizat, fiind principalul “plus” al jocului gazdelor. Interesant este faptul că, după trei etape, FCM-ul are concurenţă mare la titlul de golgheter – un jucător cu 4 goluri, alţi doi jucători cu 3 goluri fiecare – iar acest capitol poate fi completat cu prezenţa altor jucători pe podiumul marcatorilor. Rămâne de văzut cum se va gestiona sezonul de către alexăndreni, care par tot mai convinşi că meciurile directe cu turnenii de la Sporting sunt cele decisive pentru titlul judeţean, însă antrenorul Lungu le-a cerut jucătorilor concentrare pe tot parcursul sezonului, .
“Eu am spus de prima dată, sigur vor fi şi jocuri dificile în acest sezon, de aceea trebuie să abordăm toate partidele cu seriozitate. Sâmbătă a fost un meci în care am reuşit o evoluţie bună, am marcat de nouă ori, ne-am creat multe situaţii, iar acest lucru începe să se vadă în jocul nostru, cum spuneam la începutul sezonului, abia după câteva etape vor apărea automatismele şi omogenizarea lotului, însă mai avem destul de muncă. Pentru mine are mai puţină importanţă cine este golgheter, important este să jucăm şi să marcăm, să ne creăm situaţii de gol” – Gabriel Lungu, antrenor FCM Alexandria.
– FCM Alexandria – Udinese Uda Clocociov 9-0 (Alexandru Marin 7, 51, 80, Cosmin Căpăţână 10, 27, 50, Florin Parolea 17, Florin Radu 60, Daniel Ene 68); pentru FCM au jucat;: I. Anton, A. Matache, A. Tudor, M. Radu, A. Zamfir, D. Bădănoiu (55 R. Slobozeanu), A. Marin, C. Căpăţână, F. Parolea (46 M. Căpălău), R. Radu (63 C. Necşescu), D. Ene (74 C. Pârjolea); antrenor Gabriel Lungu. Pentru Udinese au jucat Mareş, Sabău, Ciucă, Alexe, Lincă, Anfâdrei, Mititelu, Dincă, Tantalete, Cârstea, Miu; antrenor Sandu Cornea. Au arbitrat Valentin Naidin (Tr. Măgurele), Marius Mustăţea, Marius Dobrin (ambii Roşiori).
B. Pană