Sport

FCM Alexandria a reluat pregătirile – Mulţi jucători noi, staff tehnic mai numeros

fcm 2Aşa cum s-a anunţat la sfârşitul anului trecut, luni, 19 ianuarie a.c., echipa FCM Alexandria a început pregătirile pentru returul de campionat. A fost primul antrenament al anului, condus de antrenorul Romulus Ciobanu, care a avut la dispoziţie un număr destul de mare de jucători veniţi în probe, motiv pentru care a decis să-i separe în două grupe; o parte au alergat pe stadionul Municipal, cealaltă parte au jucat un meci 5 contra 5, pe terenul sintetic din faţa Sălii Polivalente. Pentru a-i putea urmări pe toţi jucătorii care se pregătesc la FCM, antrenorul principal al echipei, Romulus Ciobanu, are din acest an un staff mai numeros; pe lângă “secundul” Sorin Albeanu (absent motivat la primul antrenament) şi antrenorul pentru portari, Marian Ioana, din 2015 este “secund” la FCM şi Marian Botea, ultima dată antrenor la Unirea Brânceni. Extinderea staffului tehnic a surprins pe multă lume, însă acest lucru a fost completat de mărirea numărului de jucători tineri, alexăndreni sau din judeţ, care au venit în probe, la începutul pregătirilor. “Încercăm să o luăm treptat, am început pregătirile acum, dar până pe 30 ianuarie vom continua cu un antrenament pe zi. În această perioadă vreau să vedem cât mai mulţi jucători tineri, obiectivul nostru este construirea unei echipe competitive pentru noul sezon, sperăm să şi reuşim acest lucru”, a fost prima declaraţie a lui Romulus Ciobanu în acest an. Antrenorul Ciobanu, care s-a întreţinut în prima zi de la reunire cu preşedintele Bogdan Ciobanu, a vorbit şi despre cooptarea în stafful tehnic a lui Marian Botea, primul antrenor cu care a colaborat în Alexandria, acum patru ani de zile. “Consider că era nevoie de el, Sorin Albeanu are şi alte atribuţii la echipă, mai este angrenat şi în alte activităţi, mă refer la CSS Alexandria, la Comitetul executiv al AJF, de aceea am considerat că se impune să mai fie cineva lângă mine. Sperăm să facem treabă, chiar caut şi un maseur, pentru a face un staff cât mai complet, vreau să arătăm ca o echipă cât mai profesionistă şi să fim pregătiţi pentru a ataca obiectivul principal, câştigarea campionatului următor şi promovarea în Liga a 3-a”, a mai spus antrenorul Ciobanu.

În programul de pregătire din această iarnă, FCM Alexandria va urma un stagiu centralizat, la baza proprie, un turneu de verificare, în Bucureşti, la invitaţia echipei Juventus (Liga a 3-a), dar şi oserie de jocuri de pregătire.

 

 

Portarul Olteanu, jucători de la Brânceni, Plosca sau Buzescu

Principala orientare a antrenorului alexăndrenilor pentru perioada următoare a fost evidentă după prima zi de pregătire; cu acest prilej, s-au antrenat la FCM atât jucători tineri, dar consacraţi, cât şi sportivi de perspectivă, care încă n-au depăşit vârsta junioratului. Iar cel mai vârstnic dintre cei prezenţi la Alexandria este portarul Florin Olteanu (ex-Unirea Brânceni), care însă poate fi considerat un câştig dacă rămâne la FCM, din toate punctele de vedere (financiar, sportiv, valoric). Ca o paranteză, trecut remarcat şi faptul că, la acest moment, lotul echipei din Alexandria nu are decât un jucător din afara judeţului, pentru că toţi cei veniţi în probe, sau aflaţi în vizorul FCM-ului, sunt localnici sau din localităţi din Teleorman.

B.Pană

3 Comments

  1. ciuruc ești tu ma asta care daca te pune cineva pe teren fugi pe margine .O dai cu Celic asta care când a dat de concurenta a fugit de la Roșiori iar la Alexandria la ținut Voicilă ca făceau blaturi la liga 3 si de asta nu-i aducea concurenta așa ca nu mai jigni ma pacaliciule vedem ca mai este si barajul voi va gândiți doar la Fcm si mai este ceva pe care nu o știi tu ,Nițu care a adus arbitri de afara si îi aranja cu Gabie sa fie cu voi așa ca lasă dracu vrăjeala asta (vezi meciul de la Buzescu ,Țigănești ,Branceni si Zimnicea ) si pe urma fa pe alți ciurucuri

  2. Nu stiu cine se ascunde sub acest pseudonim,dar da dovada de o frustrare si o rautate incomensurabile!

  3. Puteti lua 500 de jucatori din judet si pe deasupra sa jucati si 15 contra 11 cu Turnu Magurele… Nu-l aveti pe Celic, nu-l aveti pe Stirbu, nu-l aveti pe Urucu, nu-l aveti pe David… Le-ati dat cu piciorul, iar eu v-au dat cu sutul in fund, la voi acasa!!! Sunteti o echipa plina de ciurucuri, mare minune la returul cu Turnu sa nu se intample scorul campionatului, pentru ca o meritati pe deplin…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.