Social

Expoziţie de mărţişoare la Grădiniţa cu Program Prelungit numărul 8 din Alexandria

gradinitaÎn prag de primăvară, copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit numărul 8 din Alexandria, coordonaţi de doamnele educatoare, şi-au etalat talentul şi îndemânarea şi au confecţionat mărţişoare. Expoziţia de mărţişoare a fost organizată de cadrele didactice din dorinţa de a vesti sosirea primăverii şi de a serba tradiţia mărţişorului, iar prin intermediul acesteia preşcolarii au avut ocazia să-şi prezinte rezultatele muncii lor, cu atât mai mult cu cât creaţiile sunt originale şi deosebite. Micuţii grupelor mică, mijlocie şi mare ale grădiniţei şi-au exprimat talentul şi creativitatea, realizând diverse mărţişoare, din hârtie, material croşetat, plastic, cocă şi flori.

Zecile de mărţişoare şi felicitări realizate din cele mai diverse materiale şi în modele inedite sunt adunate în expoziţia care a fost deschisă joi, 26 februarie, şi va rămâne aşa până pe data de 6 martie, în intervalul orar 08.00 – 17.00. Mărţişoarele au fost realizate, după cum am precizat, de copiii grupelor mică, mijlocie şi mare, ajutaţi de doamnele educatoare şi Cătălina Ghiocel, Florentina Căciuliţă, Livia Gheorghe, Ioana Miloş, Valentina Vârâci, Floarea Şerban, coordonate de directoarea unităţii, Niculina Măldăianu, şi reprezintă produsele realizate cu multă dăruinţă a celor mici. Mărţişoarele au fost expuse în holul grădiniţei, iar scopul acesteia este de a întări relaţia grădiniţă, familie şi comunitate, ca de altfel şi înviorarea tradiţiei româneşti a mărţişorului, care a început să dispară în ultimii ani. (C.P.)

gradinita1gradinita3gradinita4gradinita5gradinita6gradinita7

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.