Eveniment

Explozie urmată de incendiu la Ţigăneşti

În ziua de 26 aprilie a.c., la ora 08.02, pe numărul unic de urgenţă 112, o persoană a solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Alexandria pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Iulian P., din localitatea Ţigăneşti.

Pentru stingerea incendiului, s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, care au constatat faptul că la locul evenimentului s-a produs o explozie, aceasta fiind urmată de un incendiu. În urma deflagraţiei, proprietarul, în vârstă de 49 de ani, a suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei, motiv pentru care acesta a fost preluat de către paramedici, stabilizat şi apoi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din municipiul Alexandria pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Incendiul a fost localizat şi lichidat în mai puţin de 30 de minute, în stadiul în care a fost găsit, fără ca flăcările să producă şi alte pagube materiale.

Au ars ori au fost distruse de incendiu acoperişul locuinţei, pe o suprafaţă de cca. 50 mp, 9 geamuri, 3 uşi, peretele exterior al băii, stâlpii de susţinere ai unui hol, o maşină de spălat, un aparat instant pe gaze şi mai multe obiecte sanitare aflate în baia locuinţei.

Valoarea bunurilor distruse a fost apreciată la suma de 17000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 50000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieşit faptul că explozia s-a produs ca urmare a acumulărilor de gaze în baia locuinţei, acestea provenind de la un aparat INSTANT cu alimentare de la o butelie.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.