Mâine, 30 martie a.c., începând cu ora 12.00, în cadrul unui operator economic din municipiul Turnu Măgurele, se va desfășura un exercițiu de pregătire cu forţe şi mijloace în teren, în cooperare cu celelalte instituții cu funcție de sprijin, pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice din competenţă.
„Printre scopurile principale ale acestei acțiuni sunt perfecționarea deprinderilor participanților în organizarea, conducerea și executarea intervenției operative în situații de urgență privind scăpările de vapori de amoniac în atmosferă, incendiu și un accident auto.
Din fericire, este doar scenariul unui exercițiu tactic care are ca scop pregătirea pompierilor şi testarea capacităţii de reacţie, dar şi modul de organizare şi implicare a tuturor structurilor care ar putea fi implicate într-un asemenea eveniment.
Rugăm cetățenii să nu intre în panică pe toată durata acestui exerciţiu și să respecte recomandările forțelor de intervenție profesioniste”, transmite ISU Teleorman.