Social

Evaluare Naţională 2013. Subiecte nesperat de uşoare la matematică – Un elev de la Suhaia, eliminat după ce a fost prins copiind

IMG_1451Evaluarea Naţională s-a încheiat joi, 27 iunie, cu proba la matematică, de care foarte mulţi candidaţi se temeau. Aceştia însă au avut o surpriză, subiectele au fost nesperat de uşoare. Majoritatea candidaţilor au ieşit foarte bucuroşi, declarând că s-au descurcat bine şi că speră chiar să ia o notă mare.

Într-adevăr, subiectele de anul acesta au fost astfel concepute încât orice candidat, cât de slab pregătit, poate obţine cel puţin nota cinci. Proba scrisă la matematică a avut trei subiecte, având fiecare mai multe cerinţe. Cele trei subiecte vor fi notate fiecare cu câte 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu.

La primul subiect, elevii au avut de aflat rezultatul calculului 4×4+10, cât este numărul “a” dacă a/6=5/2, care este cel mai mare număr natural care aparţine intervalului (3,9], perimetrul unui pătrat şi volumul unui cub cu laturi date, precum şi interpretarea datelor dintr-un tabel cu notele unui test.

Subiectul al doilea avut ca primă cerinţă desenarea unei piramide triunghiulare regulate. O problemă extrem de simplă cu radicali şi una de aristmetică de nivelul clasei a IV-a cel mult, au fost alte cerinţe la subiectul al doilea. Tot la subiectul II, candidaţii au avut de calculat f(0) + f(-2) pentru funcţia f(x)= x + 2 şi reprezentarea grafică a acesteia, precum şi de demonstrat, pentru o expresie matematică E(x) dată, că E(x)=1 pentru orice număr real în afară de -2 şi 2. Subiectul al treilea a fost alcătuit din două probleme de geometrie, prima având în ipoteză un dreptunghi cu latura şi diagonala date, iar a doua, un paralelipiped dreptunghic.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Teleorman au susţinut anul acesta evaluarea naţională aproximativ 3300 de absolvenţi de gimnaziu.

La proba la matematică un candidat, de la Şcoala Gimnazială din Suhaia, a fost eliminat după ce a fost prins copiind. Acesta, conform reprezentanţilor ISJ, a fost singurul incident de acest fel înregistrat în Teleorman la Evaluarea Naţională.

Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate pe 29 iunie şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16,00 – 20,00. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor vor fi făcute publice pe 3 iulie.

Notele obţinute la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu. Pe 16 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor, iar afişarea rezultatelor va fi făcută pe 17 iulie. Între 17 şi 26 iulie se vor depune dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizaţi.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi în această etapă vor putea depune dosarele de înscriere la licee în zilele de 25 şi 26 iulie. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.