Politic

Eugen Pîrvulescu, preşedintele Partidului Forţa Civică Teleorman:“Avem capacitate de a intra cu o forţă sporită în alegerile parlamentare”

– Dle preşedinte Pîrvulescu, are “Forţa Civică” Teleorman, forţa necesară să intre în alegerile parlamentare din 9 decembrie?

– În mare parte, da. Ne bizuim pe forţele proprii, dar şi pe cele ale Alianţei “România Dreaptă”, în care sîntem alături de PDL şi PNŢCD. În ce ne priveşte avem organizaţii în 4 oraşe – Alexandria, Roşiorii de Vede, Videle şi Turnu Măgurele, precum şi în 12 comune. Ca urmare, vom avea un electorat al nostru, un electorat care este capacitat şi de personalitatea domnului Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului “Forţa Civică”, pregătit să cîştige bătălia parlamentarelor, urmînd ca apoi să se pregătească şi pentru cîştigarea preşedinţiei României.

– Într-adevăr, o perspectivă frumoasă, dar, revenind, vreau să vă întreb: are “Forţa Civică” ungurenii care să intre în Teleorman în bătălia parlamentară?

-Sigur că da. Din rîndul membrilor noştri de partid am înscris pe liste mai multe nume din care să alegem pe cei mai buni. Sigur, nu vom avea candidaţi în toate colegiile, ci împreună cu PDL şi PNŢCD, vom stabili, unde avem noi cele mai mari şanse şi unde au ei ţin seama însă şi de protocolul încheiat la nivel naţional. Categoric, vom face în perioada imediat următoare un sondaj de opinie şi vom şti exact unde sîntem şi unde ne plasăm.

Dle Pîrvulescu, la întîlnirea cu electoratul din Teleorman, dl preşedinte Ungureanu va fi prezent în campania electorală?

– Va veni şi dl preşedinte Ungureanu în Teleorman, dar şi alţi colegi din structura centrală de conducere, care, alături de noi, vor avea un dialog interactiv cu oamenii pentru a le expune cît mai bine programul de guvernare al “Forţei Civice” şi al viitorului prim-ministru, dl preşedinte Mihai Răzvan Ungureanu.

– Credeţi că va fi dumnealui prim-ministru, după parlamentare?

– Da, cred cu tărie, pentru că este cel mai bun pentru această funcţie. A demonstrat acest lucru în perioada dinaintea venirii la putere a USL. Făcînd o comparaţie, este destul de uşor de observat, cîte lucruri bune s-au făcut atunci şi cîte promisiuni şi minciuni se fac acum de Guvernul Ponta. Am convingerea că “Forţa Civică” va ieşi cu un câştig electoral substanţial din alegerile parlamentare.

GH. PARASCHIV

4 Comments

  1. tanti zorra il cunosti matale ,intreaba-l daca a facut afaceri cu almajanu cu nitulescu cu profesorul cula ,cate firme a avut si de ce le-a trecut pe numele unor ciumpalaci

  2. lasa-l in pace ca nu e un baiat rau

  3. unde ai facut scoala ba parvulescule ,ai cumparat si tu vreo 2-3 diplome ca altii ,tu nu poti fi acuzat de plagiat ca trebuie macar sa-i citesti pe altii ca sa copiezi.

    • Dar tu Zorro unde ai facut scoala? Habar nu ai sa scrii nici macar un nume corect, de exprimat ce sa mai vorbim, agramati sunt multi, insa frustatii sunt mai numerosi si ataca pe forum lingand partea dorsala a uselistilor dupa fiecare mesaj expediat.

Dă-i un răspuns lui zorro Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.