Social

Eugen Pîrvulescu: Actuala conducere a PNL Teleorman a distrus o filială liberală puternică / De astăzi, mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale / Comunicat de presă

Dragi colegi,

Vă mulțumesc pentru cei doisprezece ani petrecuți împreună în sânul familiei liberale. După cum știți, am fost înlăturat în mod nestatutar, fără a se ține cont de munca și efortul pe care le-am depus împreună, de rezultatele foarte bune pe care le-am obținut (majoritatea în Consiliul Județean Teleorman la alegerile locale din anul 2020, locul 3 pe țară la alegerile parlamentare din 2020).

Actuala conducere a PNL Teleorman, înscăunată de Ciucă și Bode, a distrus o filială liberală puternică, destrămând toată munca noastră de 12 ani dedicată construcției acesteia. Este de-a dreptul penibil că această conducere județeană nu are nicio legătură reală cu județul, președintele său interimar nefiind nici măcar din Teleorman.

Eu rămân același om pe care l-ați cunoscut, un prieten devotat principiilor și valorilor după care m-am ghidat, atât în viața privată, cât și în viața politică.

Așa cum mulți dintre dumneavoastră nu cred, nici eu nu văd ca Nicolae Ciucă să aibă măcar capacitatea, darămite șansele, de a accede în turul II al alegerilor prezidențiale. În schimb, sunt convins că Mircea Geoană va câștiga alegerile prezidențiale.

De astăzi, mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale de campanie. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot și vă aștept pe 25 noiembrie să veniți alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană în turul doi.

Vă doresc multă sănătate!

Comments are closed.