În ultima perioadă se părea că la FCM Alexandria lucrurile s-au liniştit şi echipa, aşa cum este ea la acest moment, pornise pe un drum propriu, al unei echipe în construcţie. După o lună şi ceva de pregătire, perioadă în care s-au disputat o serie de meciuri de verificare (nouă mai exact), o perioadă de stagiu centralizat şi o anume oboseală acumulată, la FCM Alexandria se pare că s-a strâns şi ceva tensiune în sânul lotului. Nu neapărat din punct de vedere al lipsei rezultatelor, cât al momentelor proaste în evoluţiile jucătorilor. Ieşirile antrenorului Romulus Ciobanu la adresa unor jucători, de care s-a arătat nemulţumit chiar pe teren, au alimentat zvonul că ar fi tensiune în vestiar. Iar anunţata plecare a lui Marius Olteanu (care se pare că vrea să renunţe la fotbal) a întregit tabloul unei echipe care n-avea nevoie de aşa ceva cu câteva zile înaintea sezonului. Despre această stare de lucruri, conducerea clubului alexăndrean spune că nu este vorba neapărat de tensiune, însă mai degrabă este o oboseală. “Din punctul meu de vedere, nu este deloc tensiune, nu suntem aici la teatru, în schimb pot să spun sigur că s-a acumulat oboseală în rândul jucătorilor, iar izbucnirea nervoasă a antrenorului Romulus Ciobanu, în câteva rânduri, este doar reacţia nemulţumirii la nerealizările jucătorilor pe teren. Una se lucrează la antrenament, şi alta se face pe teren, de aceea e de înţeles să fie numulţumit antrenorul. Totuşi, din punctul meu de vedere, eu am încredere în Romică Ciobanu, nu vrem să ne speriem că jucătorilor li se pare greu, când li se cere ceva pe teren”, a spus preşedintele clubului FCM Alexandria, Bogdan Ciobanu.
La rândul lui, antrenorul Romulus Ciobanu a venit să confirme că este o stare de nemulţumire, dar dinspre stafful tehnic către jucători, cărora li se reproşează maniera în care tratează pregătirea şi sarcinile din teren. “Din punctul meu de vedere, nu este nici o tensiune, suntem la pregătire, aici sunt şi bune, şi rele, nimic altceva. Dacă mă întrebaţi de ce sunt nemulţumit, da, pot să vă răspund că nu-mi place acest randament oscilant al echipei, că nu jucăm aşa cum mi-ar conveni şi nu mă pot considera foarte mulţumit de evoluţia noastră în ultimele amicale. Dar când văd că unii jucători ai mei caută motive, ca să plece în altă parte, încercând să se scuze pentru evoluţiile lor, atunci e normal să fiu supărat. Dar ei sunt cei care au făcut pregătire şi până acum erau nemulţumiţi de nu ştiu care antrenor, oricine era de vină, numai ei nu, deşi ei au fost cei care au fost teren, nu antrenorii! Ce să spun eu, când un atacant ca Olteanu, care mi-a înscris un singur gol în aproape 20 de jocuri, vine cu două zile înainte de retur să spună că pleacă?! Ce să înţeleg, că toţi s-au învăţat că de la Alexandria pot pleca fiecare când vrea, dar nu este deloc normal acest lucru”, a răbufnit antrenorul Romulus Ciobanu, întrebat despre presupusa stare tensionată din vestiarul FCM-ului.
B. Pană