Social

Elevii vor primi fructe, legume, lapte și produse de panificație în școli

Pe 19 august, în cadrul ședinței de Guvern, a fost aprobat bugetul pentru implementarea Programului pentru școli în anul școlar 2021 – 2022, potrivit informațiilor publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, a fost stabilit bugetul, care cuprinde și ajutorul financiar alocat din FEGA, conform Deciziei Comisiei de stabilire a repartizării definitive a ajutoarelor din partea Uniunii către statele membre pentru fructe și legume în școli și pentru lapte în școli pentru perioada 1 august 2021 – 31 iulie 2022.

Astfel, valoarea totală a programului este de 501.553.278 lei, ajutorul financiar din partea Uniunii Europene fiind de 85.123.559 lei (17.266.442 euro), dintre care 6.866.848 euro pentru fructe şi legume și 10.399.594 euro pentru lapte și produse lactate. Restul sumei din valoarea totală a programului este ajutor financiar național. Mai mult, 181.223.891 lei din suma totală sunt pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat.

De asemenea, Programul pentru școli în anul școlar 2021 – 2022 cuprinde și organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole, ferme de producere a laptelui, stațiuni de cercetare, expoziții, târguri; organizarea de concursuri tematice, degustarea, organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii și organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate și utilizarea de materiale didactice/educative.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.