În municipiul Alexandria funcţionează, de la finalul lunii martie, Centrul Medical Oro-dentar, cabinet complex de medicină dentară şcolară, unde elevii înscrişi în unităţile de învăţământ de stat de pe raza municipiului pot beneficia de asistenţă medicală stomatologică gratuită.
Proiectul a porrnit de la ideea necesităţii amenajării unui spaţiu în care copiilor să le poată fi asigurată, în mod gratuit, asistenţă medicală stomatologică, să le poată fi evaluate şi tratate problemele medicale stomatologice şi unde să poată fi învăţaţi regulile de bază ale educaţiei şi profilaxiei dentare.
Centrul dispune de un cabinet de consultaţii dotat corespunzător, cabinet pentru tratamente, sală de aşteptare, sală de sterilizare, sală de conferinţe cu o capacitate 30 de locuri, laborator dentar, cabinet de ortodentiţie şi spaţii administrative.
Potrivit municipalităţii, în prima săptămână de activitate au fost ţinute ore de educaţie sanitară cu cei 288 de elevi ai claselor 0 – IV din Şcoala Gimnazială nr.7.
Totodată, în prima săptămână de activitate, în cabinete au fost efectuate 14 consultaţii noi şi 60 de tratamente terapeutice.
Au fost întocmite fişe individuale pentru cei care s-au prezentat la cabinet, copiii fiind monitorizaţi pe toată perioada tratamentului si dispensarizati la controale periodice la 6 luni.
În perioada următoare, activitatea va fi continuată cu elevii Şcolii Gimnaziale Nr.7 (clasele V-VIII) şi, în paralel, şi cu elevii Şcolii Gimnaziale Nr.5 (elevii claselor 0-IV). (Violeta Mocanu)
Care este adresa cabinetului? Pe ce stradă se află mai exact?